PESTE CĂCIULĂ

PESTE CĂCIULĂ 

( DECAMERONUL OLTENESC, 5)

După o snoavă (spusă de Florin Vaibăr, via Bebe Bumbucea). 

Olteanul, ca ţăranul, ajuns la Bucureşti,

 Se minuna de toate: „ – Ce născociri drăceşti!”
În hărmălaia lumii părea o moleculă:

Iţari, cămeşe, bete şi ditamai căciulă.
Însingurat, dar ţanţoş, văzu într-o vitrină

O fată goală-puşcă, de nestemate plină:

„ – S-a pus pe asta aur ca jegul pe Măria.”

Silabisind, pe firmă citi: „Bi-ju-te-ri-a.”

Cînd termină alene şi ultima silabă:

„– E bună rău gagica! Păcat că e cam slabă…”
Sedus de-aşa dilemă, l-apucă, cu mirare,

O sfîntă mîncărime, de-i musai scărpinare!

Nu stă el mult pe gînduri, privind la libelulă,

Se scarpină în creştet, de-a dreptul prin căciulă.
Dar, ia, bucureşteanul, hazliu, l-a şi zărit:

„– Dă, bade, jos căciula. Te scarpină cinstit!”

„ – Eşti slab de cap, nepoate, şi vezi să nu te-njur…-

 Tu-ţi dai în jos izmana ca să te zgîrmi în tur?”

Savin BADEA