MINUNEA

MINUNEA

(DECAMERONUL OLTENESC, 6)

Prelucrare după bancul de mai jos.

1

Un ţăran era odată

Cu băiatul la oraş

Într-un magazin-minune,

Unul super-uriaş.

2

Şi rămîn uimiţi în faţa

Unor ziduri boiereşti:

Albe, mari, strălucitoare,

Cu oglinzi şi cu fereşti,

3

Ce s-au depărtat o dată

Şi s-au reunit la loc:

„ – Nu pricep – zice băiatul –

Ce-o fi asta-n iarmaroc?!”

4

Tatăl, care nu văzuse,

Niciodată-n viaţa lui,

Lift ce urcă şi coboară,

Îi răspunse fiului:

5

„ – Taică, eu, în toată viaţa,

N-am văzut aşa ceva!

Nu ştiu ce-ar putea să fie…

Să-ntrebăm pe careva…”

6

Şi-n timp ce priveau, cu ochii

Două cepe, scoşi doi coţi,

Iată, vine-o biată babă,

Într-un cărucior pe roţi,

7

Şi apasă pe butoane –

Zidurile se deschid –

Intră baba la cutie,

Taman dincolo de zid.

8

Şi se-nchid acele ziduri,

Lăsînd mut pe bravul baci:

Nişte cercuri luminoase

Se aprind, se sting – în draci!

9

Şi, din nou, aceleaşi ziduri

Se deschid – de dai să-njuri! –

Iese-o blondă tinerică

Şi superbă şi cu nuri!

10

Parc-a-nnebunit ţăranul,

Ca statuia a rămas:

„ – Du-te, fiule, la mă-ta!,

Ad-o repede de-acas’!”

 

Savin BADEA

 

LIFTUL

 

Un om de la ţară, împreună cu băiatul său, vizitează un magazin
universal de la oraş. Rămân amândoi blocaţi în faţa celor două ziduri
strălucitoare, care se despărţeau şi apoi se uneau la loc. Băiatul
întreabă:
- Tata, ce-i asta?
Tatăl, care în viaţa lui nu văzuse un lift, răspunde:
- Fiule, n-am văzut aşa ceva în viaţa mea, nu ştiu ce poate fi!
În timp ce se uitau amândoi, cu ochii iesiţi din orbite de uimire, o
bătrână într-un cărucior cu rotile vine, apasă un buton, cele două
ziduri se deschid, iar bătrîna intră într-o mică camera. Zidurile se
închid, iar cei doi văd nişte cerculeţe mici de lumină, care se
aprindeau şi se stingeau. Zidurile se deschid din nou şi apare o blondă
superbă de 24 de ani.
- Fiule, du-te repede şi cheam-o pe mă-ta!