GRADELE MILITARE
(DECAMERONUL OLTENESC,1)
Prelucrare după „LA BLAGOVEŞTENII” de Mihail LUNGIANU ( prima snoavă )
din „RAMURI”, ianuarie-februarie, 1943.
Repovestire în versuri, parodie.
Prelucrare după „LA BLAGOVEŞTENII” de Mihail LUNGIANU ( prima snoavă )
din „RAMURI”, ianuarie-februarie, 1943.
Repovestire în versuri, parodie.
Se
dedică Mamei-Mariţa, spre veşnică pomenire, o ţigancă bătrînă cu ghioc,
care m-a salvat de la moarte, cu ceaiuri de plante medicinale, după ce
medicii s-au declarat neputincioşi în faţa unui icter negru şi m-au
trimis acasă nevindecat, pradă morţii, cînd aveam doar 11 ani -
Mama-Mariţa n-a avut numai ştiinţa tămăduirii, ci şi iniţiativa
salvării mele.
O ţigancă crăcănată
Avea un dănciuc mişto,
Soldăţoi pe la armată,
Într-un loc cu gard maro –
Nu departe, lîngă vatră,
Poţi să mergi pe jos, colo.
A nebună, dimineţa,
Prinse-o mreană în belciug
Şi-o băgă-ntre ţîţe ţaţa,
Să i-o ducă lui Dănciuc -
Iar cînd se săltă şi ceaţa,
Avea zece, ca pe drug.
Şi plecă-n oraş, ca popa,
Pe cărare – pas de drag –
Pîş-grăpiş şi tropa-tropa,
Cale lungă, pe ciomag! –
Obosită, zice: „ – Hopa!
Fac popas aici sub fag.”
Cornu-n traistă şi pe-o rînă
A dormit ca un buhai –
Mai dormea şi-o săptămînă,
Da-i intră în cur un pai.
La cazarma „De-la-stînă”
A ajuns, cu chiu, cu vai!
Vede ţaţa un ostaş
Stînd de gardă-n faţa porţii:
„ – Aulio, ce uriaş,
Cal abraş – să moară morţii! –
Bă, Petrică, grad fruntaş,
Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”
„ – Ce e ţaţă?…” „ – Ce să hie? –
Iaca, bre – îi turuieşte -
Am venit cu veselie
De la iaz c-o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii, fie
Danciului, cică pofteşte!”
„ – Au trecut Blagoveştenii!…”
„ – Aulio, zici bine, Petre! –
Cum sorbea cu mirodenii,
Saramura, bre, cumetre! -
Amu-nghite fierotenii,
Noduri, bolovani şi pietre…
Prăpădii cu trepădatul…”
„ – O înghite ghionturi, ţaţă,
I-o fi dînd, din milă, altul,
A mîncat şi are greaţă!” –
Rîde cu sughiţ soldatul,
Vesel, dis de dimineaţă.
„ – Ghionturi, zici? Ptiu, măiculiţă,
E-nghionteală la armată?! –
Înghiontit ăi fi tăliţă,
El nu face şmotru, bată-l!
Nu aleargă, chisăliţă
Dă pe cap la alţii-ndată…”
„ – Vai de mine, ce-i feciorul,
De-i boier? E d’on fruntaş?”
„ – Mare-i ! Tare-i! Cu toporul,
La fruntaşi le zice „ Marş!”.
Lui cu teamă-i dau onorul,
Că le dă la gură caş!”
„ – Atunci o fi d’on căprar?…”
„ – La căprari le crapă capul…”
„ – O fi d’on sergent?” „ – Măcar…
La sergenţi le-arată hapul.
Îi stau smirnă.” „ – N-am habar,
Nu mă taie păstîr-napul!…”
Vede baba alt puţoi
De soldat în faţa porţii –
Strajă stînd pe locul doi:
„ – Cal abraş – să moal doiră morţii!…” –
Dau taclalele-napoi:
„ – Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”
„ – Ce e, ţaţă?…” „ – Ce să hie?…”
„ – O fi, machea, d’on major…”
„ – Aş! Să vezi copilărie,
Pe majur îl dă, bre, Flor,
Cu magiun şi pe călcîie!…”
„ – Nu ştiu ce e, ga, să mor!…”
Vede baba alt holtei,
Ce de strajă stă prezent.
Presupune Sîn- Andrei:
„ – E d’on sublocotenent?…”
„ – Ai zburcat, soldatu’ trei,
Nu e su-lu-co-ti-nent!
Ăstuia îi dă ciorbeală,
La ciordeală, su’ palton,
Zeamă acră, covăsală,
Un pişat, s-avem pardon,
Şi să vezi, tu, milogeală,
Pe su’ scări, pe su’ cotlon!…”
„ – O fi vr’un locotenent…”
„ – Lo-cu-ti-nent nu e, pică!
Ăsta-i cu abonament
La beut şi mîncărică.
Judecă şi fii atent!”
„ – Nu ştiu, ţaţă, nici de frică!”
Vine şi-un Sultan pe patru:
„ – Doar n-o fi d’on căpitan?”
„ – Ăsta cere şi pe dracu’,
Vrea omletă de hultan!
Şi cum rîde? Ca la teatru!
N-ai ghicit. Eşti prost, Sultan.”
Hop, şi Rică, mai pe seară:
„ – Nu cumva o fi maior?” –
Zice cinciul, de ocară,
Prea mirat, bănuitor.
„ – La maiori le dă papară,
Dar arar…” „ – Nu cred.” „ – Să mor.!”
„ – N-am habar.” Soldatul şase
Se aşază-n post şi el e
Înciudat şi o descoase:
„ - Locotenent-colonel e?”
„ – Nu, lui ăsta-i dă la oase.
Vrea lichior… Lichea, Fănele!…”
Fănel sus pe cer priveşte
Cum cad stelele răscoapte:
„ – Număr gradele pe deşte,
N-am habar şi-i miez de noapte.”
Rîde baba şi porneşte
Taina şi cu schimbul şapte:
Domn’ Mitică, scund şi chel,
Dă ocol şi o îmbie:
„ – Nu-i aşa că-i colonel?”
„ – Ăsta-l roagă colonie
Să îi dea pe-un degeţel
Din sticluţa sidefie”.
„ – Trei mîrtani şi-un cîine copt!,
Eu mi-am luminat bostanul –
Zice sentinela opt,
Mădălin, ditai cîrlanul –
Să mă tai, de nu e moft:
Toboşar e barosanul!”
„ – Gogoşar?!… Bă, minte scurtă,
Cînd îl vede pe Dănciuc,
Bucuros se bate-n burtă,
Să-i dea lapte şi-n papuc!
Danciu-i face capul turtă
Şi dă-i ghionţi la mameluc!…”
La amiază, ora două,
Vine negrul costorar -
Un ţigan e-n postul nouă,
Zis Ranglo, un tip şucar!
Iar afară dă să plouă.
„ – Ar fi, ţaică, bucătar!”
Sare baba: „ – Mînca-te-aş!
Bre, Ranglo, Sultanul Porţii,
Bucătar e, şmecheraş,
Cel mai cel – să moară morţii! –
Să-ţi pun pilă, bulibaş,
La castron de zece porţii!…
Danciu-i şeful: „Lasă vorba,
Că-ţi dau lingura” şi, poc!,
Îl pocneşte cu cociorba,
Mama mamii lui de porc!
„Că-ţi dau strachina şi ciorba,
Numai dacă stai pe loc.””
Ranglo rîde: „ – Dup-amiază
Vine-n post, căci momentan
E la popotă, dă varză
Ca sarmale la cazan.
Ţaică, ai dănciuc de vază,
Cel mai brava din ţigani!”
La taifas, la adăpost,
Una, alta, timpul trece…
Intră şi Dănciucu-n post –
El e sentinela zece,
Dar gagiul n-ar fi prost –
Arămiul e berbece !
„ – Pupă-l muica, Danciu’ meu!,
Am plecat de vineri seară;
Bată-l Domnul, drumu-i greu,
Un pîrlit de drum de ţară.
Şi m-am rătăcit mereu,
De-am dormit prin ger, pe-afară.”
„ – Ce e, maică?…” „ – Ce să hie? –
Biata mamă îi zîmbeşte –
Păi, să vezi ce comedie:
Ţi-am adus o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii fie –
Că Dănciucul meu pofteşte!…
Dar m-am luat cu taina, mamă,
C-un ostaş, cu alt ostaş,
Şi mi-au spus, să bagi de seamă,
C-ai fi prost, c-ai fi codaş,
Ba căprar sau, Doamne ia-mă,
Vreun sergent majur, trupaş.
Alt pîndar, un repetent,
Te-a dat fericit la dracu’,
C-ai fi su-lu-co-ti-nent,
Căpitan, maior, spanacu’…
Colonel sau, pe moment,
Gogoşar – ditai dănacul!
Două zile şi-nc-o noapte
La taclale dac-am stat,
N-am mîncat nici stele coapte,
Şi nici turtă, nici păsat;
Îmbucai, pe apucate,
O ţîr’ peşte, de-l stricat…
Ce rămase, l-am păstrat!” –
Baba ia din sîn un peşte,
Care pute de stricat,
Pute-pute, de trăzneşte! -
Iacătă-l, peşte sărat…
Ia-l, că poate-ţi trebuieşte!”
„ – Ce să hie? Hoit e! Pute!” –
Îşi dă greţuri ăl ţigan.
„ – Ia-l şi dă-l prin ciorbă iute;
Nu se simte la cazan.
Că-l mănîncă vreun răcute…
N-ai prin curte vreun mîrtan?
În majuri şi-n toţi căprarii,
Să dea guşterii în ei!
Toboşarii, gogoşarii,
Coloneii, cei mai cei -
Dar-ar turcii şi tătarii,
Mama mamii lor de zmei!”
Iaca vine ca muscalul
Un căprar puţin diliu,
Îşi frînează iute calul
Şi se zbiară la gagiu:
„ – Cînd soseşte generalul
Să mă chemi să viu să-l ţiu!”
Dup-un sfert apare insul,
Un bondoc înmiresmat
Cu parfum pe tot cuprinsul
Şi cu damf, ca omu’ beat;
Umblă baba după dînsul:
„ – Pe-unde dracu’ ai umblat?
Că te căută fiert căpraru’,
Ăl încălicat şi şui.
O-ncurcaşi!… Îmi dai sutaru’?
Să te scap din mîna lui!”
„ – Mamă, zău, e ghinăraru’,
Şi cu el să nu te pui!”
„ – Să trăiţi!”, zice, ca parul,
Ăl Dănciuc spre general.
„ – Lasă asta, dă-mi paharul…
Va să vin’-un amiral!
Să-l primească spirt căprarul,
Da’ să-l suie şi pe cal.
Să pui masa în Dumbravă,
Lîngă rîu, la Trei-Arţari.
Să-mi aduci vînat la tavă
Şi o Grasă de Cotnari -
Te-ai ales după ispravă,
C-un conced’ de zile mari.
Ia pe hoaşca a bătrînă,
Cazarmeaz-o, dă-i păpic,
Iar de vrea să stea la „Stînă”,
Poţi s-o ţii, nu zic nimic.
Eu aş vrea să mai rămînă,
Să ne joace din buric.”
„ – Ha, că bine zici matale!
Să-ţi dea baba în ghioc!
Mă faci „hoaşcă”, mareşale?
Te fac praştie, ghindoc!
N-ai habar ce geamparale
Ştie baba cînd ia foc!”
Ia ţiganca pe Dănciucu’
Şi-l descoase „ce şi cum”:
„ – Uită-te la zăbăucu’,
Ce vipuşcă, ce costum!
Să te văz că-i iei ciubucu’
Şi te-mbraci ca el, parfum!”
Generalul pleacă-n grabă
Cu Dănciucu, braţ la braţ,
Îndemnat să-i facă treabă,
Că-i flămînd şi cu nesaţ.
Şi-o cafea să puie, slabă,
Dar fierbinte şi cu zaţ.
Pleacă Danciu’. Socoteşte:
„Ce mai bucătar vestit!”
Ia putoarea lui de peşte
Şi-o aruncă la gătit.
„Fericit cine-l găseşte!…
De se prinde, m-am prăjit!”
…Pe la şase, jos, pe malul
Rîului, pe ududoi,
Vizitează amiralul
Pe bondoc, cu încă doi -
Regele şi mareşalul –
Şi chiolhanul e în toi!
dedică Mamei-Mariţa, spre veşnică pomenire, o ţigancă bătrînă cu ghioc,
care m-a salvat de la moarte, cu ceaiuri de plante medicinale, după ce
medicii s-au declarat neputincioşi în faţa unui icter negru şi m-au
trimis acasă nevindecat, pradă morţii, cînd aveam doar 11 ani -
Mama-Mariţa n-a avut numai ştiinţa tămăduirii, ci şi iniţiativa
salvării mele.
O ţigancă crăcănată
Avea un dănciuc mişto,
Soldăţoi pe la armată,
Într-un loc cu gard maro –
Nu departe, lîngă vatră,
Poţi să mergi pe jos, colo.
A nebună, dimineţa,
Prinse-o mreană în belciug
Şi-o băgă-ntre ţîţe ţaţa,
Să i-o ducă lui Dănciuc -
Iar cînd se săltă şi ceaţa,
Avea zece, ca pe drug.
Şi plecă-n oraş, ca popa,
Pe cărare – pas de drag –
Pîş-grăpiş şi tropa-tropa,
Cale lungă, pe ciomag! –
Obosită, zice: „ – Hopa!
Fac popas aici sub fag.”
Cornu-n traistă şi pe-o rînă
A dormit ca un buhai –
Mai dormea şi-o săptămînă,
Da-i intră în cur un pai.
La cazarma „De-la-stînă”
A ajuns, cu chiu, cu vai!
Vede ţaţa un ostaş
Stînd de gardă-n faţa porţii:
„ – Aulio, ce uriaş,
Cal abraş – să moară morţii! –
Bă, Petrică, grad fruntaş,
Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”
„ – Ce e ţaţă?…” „ – Ce să hie? –
Iaca, bre – îi turuieşte -
Am venit cu veselie
De la iaz c-o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii, fie
Danciului, cică pofteşte!”
„ – Au trecut Blagoveştenii!…”
„ – Aulio, zici bine, Petre! –
Cum sorbea cu mirodenii,
Saramura, bre, cumetre! -
Amu-nghite fierotenii,
Noduri, bolovani şi pietre…
Prăpădii cu trepădatul…”
„ – O înghite ghionturi, ţaţă,
I-o fi dînd, din milă, altul,
A mîncat şi are greaţă!” –
Rîde cu sughiţ soldatul,
Vesel, dis de dimineaţă.
„ – Ghionturi, zici? Ptiu, măiculiţă,
E-nghionteală la armată?! –
Înghiontit ăi fi tăliţă,
El nu face şmotru, bată-l!
Nu aleargă, chisăliţă
Dă pe cap la alţii-ndată…”
„ – Vai de mine, ce-i feciorul,
De-i boier? E d’on fruntaş?”
„ – Mare-i ! Tare-i! Cu toporul,
La fruntaşi le zice „ Marş!”.
Lui cu teamă-i dau onorul,
Că le dă la gură caş!”
„ – Atunci o fi d’on căprar?…”
„ – La căprari le crapă capul…”
„ – O fi d’on sergent?” „ – Măcar…
La sergenţi le-arată hapul.
Îi stau smirnă.” „ – N-am habar,
Nu mă taie păstîr-napul!…”
Vede baba alt puţoi
De soldat în faţa porţii –
Strajă stînd pe locul doi:
„ – Cal abraş – să moal doiră morţii!…” –
Dau taclalele-napoi:
„ – Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”
„ – Ce e, ţaţă?…” „ – Ce să hie?…”
„ – O fi, machea, d’on major…”
„ – Aş! Să vezi copilărie,
Pe majur îl dă, bre, Flor,
Cu magiun şi pe călcîie!…”
„ – Nu ştiu ce e, ga, să mor!…”
Vede baba alt holtei,
Ce de strajă stă prezent.
Presupune Sîn- Andrei:
„ – E d’on sublocotenent?…”
„ – Ai zburcat, soldatu’ trei,
Nu e su-lu-co-ti-nent!
Ăstuia îi dă ciorbeală,
La ciordeală, su’ palton,
Zeamă acră, covăsală,
Un pişat, s-avem pardon,
Şi să vezi, tu, milogeală,
Pe su’ scări, pe su’ cotlon!…”
„ – O fi vr’un locotenent…”
„ – Lo-cu-ti-nent nu e, pică!
Ăsta-i cu abonament
La beut şi mîncărică.
Judecă şi fii atent!”
„ – Nu ştiu, ţaţă, nici de frică!”
Vine şi-un Sultan pe patru:
„ – Doar n-o fi d’on căpitan?”
„ – Ăsta cere şi pe dracu’,
Vrea omletă de hultan!
Şi cum rîde? Ca la teatru!
N-ai ghicit. Eşti prost, Sultan.”
Hop, şi Rică, mai pe seară:
„ – Nu cumva o fi maior?” –
Zice cinciul, de ocară,
Prea mirat, bănuitor.
„ – La maiori le dă papară,
Dar arar…” „ – Nu cred.” „ – Să mor.!”
„ – N-am habar.” Soldatul şase
Se aşază-n post şi el e
Înciudat şi o descoase:
„ - Locotenent-colonel e?”
„ – Nu, lui ăsta-i dă la oase.
Vrea lichior… Lichea, Fănele!…”
Fănel sus pe cer priveşte
Cum cad stelele răscoapte:
„ – Număr gradele pe deşte,
N-am habar şi-i miez de noapte.”
Rîde baba şi porneşte
Taina şi cu schimbul şapte:
Domn’ Mitică, scund şi chel,
Dă ocol şi o îmbie:
„ – Nu-i aşa că-i colonel?”
„ – Ăsta-l roagă colonie
Să îi dea pe-un degeţel
Din sticluţa sidefie”.
„ – Trei mîrtani şi-un cîine copt!,
Eu mi-am luminat bostanul –
Zice sentinela opt,
Mădălin, ditai cîrlanul –
Să mă tai, de nu e moft:
Toboşar e barosanul!”
„ – Gogoşar?!… Bă, minte scurtă,
Cînd îl vede pe Dănciuc,
Bucuros se bate-n burtă,
Să-i dea lapte şi-n papuc!
Danciu-i face capul turtă
Şi dă-i ghionţi la mameluc!…”
La amiază, ora două,
Vine negrul costorar -
Un ţigan e-n postul nouă,
Zis Ranglo, un tip şucar!
Iar afară dă să plouă.
„ – Ar fi, ţaică, bucătar!”
Sare baba: „ – Mînca-te-aş!
Bre, Ranglo, Sultanul Porţii,
Bucătar e, şmecheraş,
Cel mai cel – să moară morţii! –
Să-ţi pun pilă, bulibaş,
La castron de zece porţii!…
Danciu-i şeful: „Lasă vorba,
Că-ţi dau lingura” şi, poc!,
Îl pocneşte cu cociorba,
Mama mamii lui de porc!
„Că-ţi dau strachina şi ciorba,
Numai dacă stai pe loc.””
Ranglo rîde: „ – Dup-amiază
Vine-n post, căci momentan
E la popotă, dă varză
Ca sarmale la cazan.
Ţaică, ai dănciuc de vază,
Cel mai brava din ţigani!”
La taifas, la adăpost,
Una, alta, timpul trece…
Intră şi Dănciucu-n post –
El e sentinela zece,
Dar gagiul n-ar fi prost –
Arămiul e berbece !
„ – Pupă-l muica, Danciu’ meu!,
Am plecat de vineri seară;
Bată-l Domnul, drumu-i greu,
Un pîrlit de drum de ţară.
Şi m-am rătăcit mereu,
De-am dormit prin ger, pe-afară.”
„ – Ce e, maică?…” „ – Ce să hie? –
Biata mamă îi zîmbeşte –
Păi, să vezi ce comedie:
Ţi-am adus o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii fie –
Că Dănciucul meu pofteşte!…
Dar m-am luat cu taina, mamă,
C-un ostaş, cu alt ostaş,
Şi mi-au spus, să bagi de seamă,
C-ai fi prost, c-ai fi codaş,
Ba căprar sau, Doamne ia-mă,
Vreun sergent majur, trupaş.
Alt pîndar, un repetent,
Te-a dat fericit la dracu’,
C-ai fi su-lu-co-ti-nent,
Căpitan, maior, spanacu’…
Colonel sau, pe moment,
Gogoşar – ditai dănacul!
Două zile şi-nc-o noapte
La taclale dac-am stat,
N-am mîncat nici stele coapte,
Şi nici turtă, nici păsat;
Îmbucai, pe apucate,
O ţîr’ peşte, de-l stricat…
Ce rămase, l-am păstrat!” –
Baba ia din sîn un peşte,
Care pute de stricat,
Pute-pute, de trăzneşte! -
Iacătă-l, peşte sărat…
Ia-l, că poate-ţi trebuieşte!”
„ – Ce să hie? Hoit e! Pute!” –
Îşi dă greţuri ăl ţigan.
„ – Ia-l şi dă-l prin ciorbă iute;
Nu se simte la cazan.
Că-l mănîncă vreun răcute…
N-ai prin curte vreun mîrtan?
În majuri şi-n toţi căprarii,
Să dea guşterii în ei!
Toboşarii, gogoşarii,
Coloneii, cei mai cei -
Dar-ar turcii şi tătarii,
Mama mamii lor de zmei!”
Iaca vine ca muscalul
Un căprar puţin diliu,
Îşi frînează iute calul
Şi se zbiară la gagiu:
„ – Cînd soseşte generalul
Să mă chemi să viu să-l ţiu!”
Dup-un sfert apare insul,
Un bondoc înmiresmat
Cu parfum pe tot cuprinsul
Şi cu damf, ca omu’ beat;
Umblă baba după dînsul:
„ – Pe-unde dracu’ ai umblat?
Că te căută fiert căpraru’,
Ăl încălicat şi şui.
O-ncurcaşi!… Îmi dai sutaru’?
Să te scap din mîna lui!”
„ – Mamă, zău, e ghinăraru’,
Şi cu el să nu te pui!”
„ – Să trăiţi!”, zice, ca parul,
Ăl Dănciuc spre general.
„ – Lasă asta, dă-mi paharul…
Va să vin’-un amiral!
Să-l primească spirt căprarul,
Da’ să-l suie şi pe cal.
Să pui masa în Dumbravă,
Lîngă rîu, la Trei-Arţari.
Să-mi aduci vînat la tavă
Şi o Grasă de Cotnari -
Te-ai ales după ispravă,
C-un conced’ de zile mari.
Ia pe hoaşca a bătrînă,
Cazarmeaz-o, dă-i păpic,
Iar de vrea să stea la „Stînă”,
Poţi s-o ţii, nu zic nimic.
Eu aş vrea să mai rămînă,
Să ne joace din buric.”
„ – Ha, că bine zici matale!
Să-ţi dea baba în ghioc!
Mă faci „hoaşcă”, mareşale?
Te fac praştie, ghindoc!
N-ai habar ce geamparale
Ştie baba cînd ia foc!”
Ia ţiganca pe Dănciucu’
Şi-l descoase „ce şi cum”:
„ – Uită-te la zăbăucu’,
Ce vipuşcă, ce costum!
Să te văz că-i iei ciubucu’
Şi te-mbraci ca el, parfum!”
Generalul pleacă-n grabă
Cu Dănciucu, braţ la braţ,
Îndemnat să-i facă treabă,
Că-i flămînd şi cu nesaţ.
Şi-o cafea să puie, slabă,
Dar fierbinte şi cu zaţ.
Pleacă Danciu’. Socoteşte:
„Ce mai bucătar vestit!”
Ia putoarea lui de peşte
Şi-o aruncă la gătit.
„Fericit cine-l găseşte!…
De se prinde, m-am prăjit!”
…Pe la şase, jos, pe malul
Rîului, pe ududoi,
Vizitează amiralul
Pe bondoc, cu încă doi -
Regele şi mareşalul –
Şi chiolhanul e în toi!
Savin BADEA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu