ORA SEXUALĂ

OMUL - BĂRBATUL ŞI FEMEIA - POSEDĂ SEX ŞI SEXUALITATE ÎNCĂ DE LA NAŞTERE, DAR NU ESTE EDUCAT LA TIMP ŞI CORECT, SĂ ŞTIE CUM SĂ FACĂ DRAGOSTE DE CALITATE ŞI SĂ PERPETUEZE MINUNATA SPECIE UMANĂ. ŞI ÎN ACEST DOMENIU NE TREBUIE O SOCIETATE INTELIGENTĂ, CAPABILĂ DE PERESTROIKA ŞI GLASTNOSTI (RECONSTRUCŢIE ŞI TRANSPARENŢĂ).
Savin BADEA

marți, 29 decembrie 2009

CADOU DE MOŞ CRĂCIUN


VALOAREA UNEI FEMEI

Valoarea unei femei

Valoarea unei femei
Vezi mai multe video din Film

PROBA CÎNTARULUI

Un tip mai plinut merge la o prostituata sa se racoreasca. In timpul actului intreba in continu:
- Draga mea, sunt greu?
Intrigata, la un moment dat, acesta ii da replica:
- Bai tu ai venit aici sa te cantaresti?

CE E POLITICA

Ce-i aia Politica - Bancuri Politice
Intr-o zi, Ionel il intreaba pe taica-su:
-Tata, ce-i aia Politica?
-Pai, fiule, nu prea stiu cum sa-ti explic. Uite, sa-ti dau un exemplu: eu
sunt cel care aduce bani in casa asta, deci sa zicem ca eu sunt
Capitalismul. Maica-ta administreaza banii, asa ca ea e Guvernul. Noi doi
avem grija de tine. Sa spunem ca tu esti Poporul. Doica e Clasa Muncitoare
iar frate-to ala mic e Viitorul. Acum, du-te si gandeste-te la ce ti-am spus
acum...
Merge Ionel la culcare, gandindu-se la exemplul dat de tatal sau. In timpul
noptii, e trezit de plansetele fratelui sau. Se ridica din pat si merge pana
in camera fratelui, unde observa ca acesta facuse pe el. Drept urmare, merge
in camera parintilor, unde observa ca maica-sa doarme. Ca sa nu o trezeasca,
hotaraste sa mearga sa-i spuna doicii. Ajuns acolo, gaseste camera incuiata.
Se uita pe gaura cheii si-l vede pe taica-so in pat cu doica. Confuz, Ionel
merge inapoi la culcare.
A doua zi dimineata, Ionel ii spune tatalui sau:
-Tata, cred ca am inteles ce e Politica...
-Spune, sa te aud...
-Pai, in timp ce Capitalismul reguleaza Clasa Muncitoare, Guvernul doarme,
Poporul nu e bagat in seama si Viitorul e in rahat ...

sâmbătă, 26 decembrie 2009

POVESTE ORIENTALĂ

POVESTE ORIENTALĂ
(GURA LUMII sau OPINIA PUBLICĂ)

Prelucrare după o poveste de pe Internet, trimisă de Victor CHIABURU, căruia i se dedică, dincolo de moarte. Prima variantă.

1              1
La amiază, pe o stradă   1
Prăfuită din Keshan,
Treceau un măgar, un tată
Şi un fiu (un biet puştan).
2
Pe măgar încălecase   5
Tatăl. Fiul conducea.
Din popor, însă, o voce
Supărată îi certa:
3
„ – Bietul puşti! Pe picioruşe
Mici şi scurte, temerar,   10
Se încumetă să ţină
Pasul cu acest măgar.
4
Cum poate omul acesta
Să stea leneş pe asin,
Cînd băiatul osteneşte? –     15
Parc-ar fi un asasin!
5      2
Tatălui, cuţit în pieptu-i
Îi fu greul pont amar –
Chiar pe strada principală
Coborî de pe măgar…    20
6
Şi urcă pe-asin puştanul,
Dar al doilea trecător
Se răsti cu voce aspră,
A dojană, spre fecior:
7
„ – Ce ruşine! Ce obraznic!:     25
Stă sus-pus, ca un sultan,
În timp ce bătrînu-i tată
Fuge-alături, pe tăpşan!”
8         3
Şi-acest pont fu dur şi rece
Şi-l duru mult pe băiat,    30
Încît îl rugă pe tatăl
Să-i stea înapoi, urcat.
9
„ – Ai văzut vreodată asta?”-
Zice-o Babă, snop de ani –
Bietul animal cum cară   35
Pe spinare doi plăvani!:
10
Un bătrîn cu suflet negru
Şi-un netrebnic de puştan –
Au încovoiat măgarul,
Tolăniţi ca pe divan.”   40

11         4
„ – Vai, sărman asin!” – concise –
Cei ţintiţi de-asprimea-i grea,
Coborîră din spinarea
De asin, sărind din şea.
12
Dar abia făcură cîţiva    45
Paşi prin praf, cînd un străin
Făcu haz, în gura mare,
De cei de lăngă asin.
13
„ – Mulţumesc Cerului Mare
Că nu sînt atît de prost! –
De ce vă plimbaţi măgarul
Fără saci, folos şi rost?”
14          5
Tatăl puse dinainte
Fîn măgarului – mîhnit,
Îşi lăsă o mînă moale-n    55
Mîna fiului iubit:
15
„ – Tot – indiferent ce facem –
Cineva de-acord nu-i…” „ – Şi?”
„ Trebuie să ştim noi singuri
Ce credem că bine-ar fi!”   60

25 Decembrie 2009

Savin BADEA

POVESTE ORIENTALĂ
(GURA LUMII sau OPINIA PUBLICĂ)

Prelucrare după o poveste de pe Internet, trimisă de Victor CHIABURU, căruia i se dedică, dincolo de moarte. A doua variantă.

1
În Keshan, pe strada mare,     1
Tatăl, fiul şi-un asin.
Tatăl pe asin, iar fiu-i
Pe drumeag: „ – Ce asasin! –
2
Bietul puşti abia mai merge!…”    5
Schimb de locuri, fiu-i sus:
„ – Ce ruşine! Ce obraznic!
Stă ca un sultan, sus-pus!”
3
Amîndoi pe-asin povară-s.
Baba-i vede: „ – Doi  plăvani   10
Pe măgar încovoiază,
Tolăniţi ca pe divan.”
4
Tatăl, fiul, se coboară.
Da-i ocheşte alt străin:
„ – Proşti mai sînteţi! De ce oare   15
Nu uzaţi de-acest asin?”
5
Tatăl sfat dă: „ – Tot ce facem,
Cineva ni-i contra iar!… –
Trebuie să ştim noi singuri
Ce să facem bine!… Clar?!”    20

25 Decembrie 2009

Savin BADEA

POVESTE ORIENTALĂ
(GURA LUMII sau OPINIA PUBLICĂ,
subtitluri adăugate de mine)

De pe Internet, trimisă de Victor CHIABURU.
Secvenţele se despart prin spaţiere mai largă.

În miezul zilei, un tată merse pe străzile prăfuite din Keshan (oraş situat în centrul Iranului actual), împreună cu fiul său şi un măgar. Tatăl ţncălecase pe măgar, iar băiatul îl conducea.
„ – Bietul copil!, spuse un trecător. Picioarele lui mici şi scurte încearcă să ţină pasul cu măgarul. Cum poate omul acela să şadă atît dee leneş pe măgar, cînd vede că băiatul se osteneşte?”

Tatălui îi merseră drept la inimă aceste cuvinte, coborî de pe măgar la colţul următor şi îl lăsă pe băiat să urce. Dar nu trecu mult pînă cînd un trecător ridică iarăşi vocea şi spuse:
„ _ Ce ruşine! Obrăznicătura stă acolo ca un sultan, în timp ce bietul şi bătrînul lui tată fuge alături.”

Această remarcă îl duru pe băiat foarte mult şi îi ceru tatălui să stea dinapoia lui, pe măgar.
„ – Ai văzut vreodată aşa ceva?, murmură o femeie în văluri. O asemenea cruzime faţă de animale! Spatele bietului măgar se lasă şi neisprăvitul acela de bătrîn cu fiul său stau tolăniţi ca şi cum ar fi un divan – biata creatură!”

Cei ţintiţi de asprimea ei se uitară unul la celălalt şi, fără să spună un cuvînt, coborîră de pe măgar. Dar abia făcură cîţiva paşi, cînd un străin făcu haz de ei, spunînd:
„ – Mulţumesc Cerului că nu sînt aşa de prost. De ce vă plimbaţi măgarul cînd nu vă e de nici-un folos, cînd nici măcar nu duce pe vreunul din voi?”

Tatăl îndesă o mînă de paie în gura măgarului şi îşi lăsă mîna pe umărul fiului său:
„ – Indiferent ce facem, există cineva care nu e de acord. Cred că trebuie să ştim noi singuri ce credem că este bine.”

luni, 21 decembrie 2009

CIORBA DIN TOPOR

CIORBA DIN TOPOR
(DECAMERONUL OLTENESC, 7)


Prelucrare după o snoavă populară (şi după Nick SAVA – „CIORBA DE POST” – din revista „Atheneum”, Canada).
(strofa) (secvenţa)
1       1
Un mucalit, numit Păcală,
Tot colindînd îngîndurat,
Ajunse, rupt de oboseală,
În Plai – o margine de sat.
2
Dar seara cobora negruie, 5
Cînd el intră în sat, mînat
De-un gînd ce-l îndemna să suie
Peste-o muiere, într-un pat.
3

Venind pe uliţă la vale,
Se întîlni cu un ţăran, 10
Neam de boier, păşind agale,
Ca Vodă-Lobodă-n Divan.
4
„ – O sară bună, măi creştine!” -
Îi dă Păcală îndrăzneţ.
„ – O bună sara şi la tine, 15
Precum ţi-e inima, drumeţ!”
5
Şi-l luă Păcală la taclale:
„ – Mă prinse neagra tot pe drum.
O casă să-mi arăţi matale,
De-o înnoptare, chiar acum. 20
6
Că vezi mata, nu prea mi-ar place
Şi pe deasupra-i şi păcat,
S-adorm pe cîmp cu dobitoace,
Taman în margine de sat!”
7
„ – Cum nu, flăcău! Păi, chiar la mine, 25
Dar am de mers la deal mult rău,
Vreo două ore şi mai bine,
Să pun de pază un dulău.
8
Că au ieşit la rupt mistreţii
Pe ţarină, prin păpuşoi – 30
Distrug de-a valma toţi ştiuleţii,
Dar eu le-am căşunat război.
9
Tu du-te, bate la oricare
Din uşi, pe unde-ai fi zărit
Vreo lampă cu lumină mare, 35
Acolo-i loc de poposit.
10
Căci gospodarii-n satul nostru
Nu te-or lăsa în drum să mîni,
Te-or ospeţi, ştiu bine rostul,
Că, Doamne-iartă!, nu-s păgîni!” 40
11       2
„ – Atunci te du, om bun, în pace.
Fă-ţi treaba sănătos, deplin,
C-oi hodini precum îmi place
În altă casă de creştini…
12
Dar uite că-mi surîde bafta: 45
Văd o lumină în fereşti…”
„ – Păi, aia-i casa lelii Safta,
De care-ţi zic să te fereşti.
13
Nu te-o lăsa ea în uliţă,
Numa că-i cărpănoasă rău: 50
Nu-mparte nici-o linguriţă
Cu nimeni din ce e al său!
14
Eu zic să-ţi caţi altă găzdoaie
Or să m-aştepţi pînă pogor.
Nu-s prea avut, dar o odaie 55
O am deschisă tuturor.
15
Şi-un boţ de mămăligă este,
Cu tine să-l împart nu scap…” -
Dar Păcăliciul de poveste
Avea deja alt plan în cap. 60
16
„ – Om bun, nu te-ngriji de mine.
La lelea Safta merg de-a drept.
Să scol pe alţii nu e bine
Şi nici pe tine să te-aştept.”
17 3
„ – Cum vrei, creştine, noapte bună! 65
Să nu-mi zici, bre, că nu ţi-am spus!
Poţi să rămîi şi-o săptămînă.
Te las…” Şi-o luă pe deal în sus.
18
Iar „ – Noapte bună!”-a zis Păcală,
Pornind spre casă-n colbul gros. 70
Intră-n ogradă cu sfială
Şi bătu-n uşă, cuviincios.
19
Se crapă uşa, se iţeşte
Un ochi iscoditor, zglobiu -
Sub o broboadă neagră creşte 75
Chiar lelea Safta mai tîrziu.
20
„ – O bună seara – nu degeaba!” -
Zice Păcală-nveselit.
„ – A, bună, bună!” – da şi Baba,
Dar ea cu glas nedumerit. 80
21
„ – Să vezi ce s-a-ntîmplat: pe cale,
Mă prinse noaptea-n sat de prost.
Văzînd lumină la matale,
Te rog să-mi dai un adăpost.”
22
„ – Aha!” – Sta ca proţapu-n uşă. 85
„ – Eşti singur cuc sau ai amici?”
„ – Doar eu cu straiţa – zău, mătuşă!”
„ – Bine, deschid. Te las, cum zici…”
23         4
Şi uşa se deschise tare.
„ – Să ştii c-ai nimerit cam prost:     90
Azi n-am mai pregătit mîncare -
M-ai prins în mare zi de post.”
24
„ – A, nu-i nimic. E bun şi postul.
Are şi postul rostul lui.”
Şi intră-ntr-o odaie „Prostul”,     95
Rotind privirea-n jur, hai-hui.
25
Cu var erau spoiţi pereţii.
Curat şi toate-n locul lor.
Luceau ca roua dimineţii
Blid, oale, străchini şi ulcior. 100
26
„ – Post negru?” – zice-aşa-ntr-o doară
Păcală, să nu stea chitic.
„ – Ha?” – zice Baba, bunăoară,
Că n-ar fi auzit nimic.
27
„ – Îţi zic de Postul Negru – Lume! – 105
Chiar n-ai măcar magiun, rahat,
Vreun blid cu zupă de legume,
Unt, mămăligă, praz uscat…”
28
„ – Apoi, fecior, am mari păcate -
Nu le mai spăl nici cu săpun! – 110
E bine să-nfrînez, nepoate,
Din pofta trupului nebun.
29       5
Te sfătuiesc că nici chiar ţie
Nu ţi-ar strica un post măcar!” -
Ea bate şaua, grijulie, 115
Ca să priceapă iapa clar.
30
„ – Postesc, mătuşă, şi dulceaţă!
Uite, de azi, de cînd plecai
Cam nemîncat, de dimineaţă,
Mă luai cu drumul şi uitai 120
31
Şi de mîncare şi de mine,
Şi iată-mă-s chiar nemîncat…
Să şi postesc – o fi prea bine,
Dar cum s-adorm flămînd în pat?!”
32
„ – Bine-i, fecior, faci bine încă: 125
Te-ajută bunul Dumnezeu…”
„ – Flămînd, dar tare ca o stîncă,
Cu El alături tot mereu!”
33
Oricît m-ar îmbia Satana,
Dar fără Domnul crăp uşor:   130
Iată, nici nu m-ating de slana
Din traistă, chiar de-ar fi să mor.
34
Numa’ că fiind pe drum s-ar cere
Sî-nghit ceva, să n-am păcat…
O supă chiar mi-ar da putere,   135
Să nu cad din picioare lat.
35           6

„ – Păi, da, fecior, s-o mînci cu pîine,
Ţi-ar prinde bine… N-am deloc!
Că, vezi mata, abia de mîine
Gătesc şi pun oala pe foc.   140
36
„ – Că bine zici! Dă-mi, bre, o oală,
Puţină apă şi-ţi gătesc
Supă de post orientală,
Supă de post mănăstiresc.”
37
Se miră: „ – Cum? Din apă chioară?   145
Nu am nimic…” „ – Ei, din topor!…”
Şi scoate de la brîu, afară,
Toporul nou, strălucitor.
38
„ – Taci, tu, om bun! – şi dă să-njure! –
De-aşa ceva n-am auzit!”   150
„ – Nu ştii de supa de secure?! –
Atunci degeaba-ai mai trăit!
39
Stau şi mă minunez sub frunte:
Să nu ştii supa bună ce-i?! –
La greci… călugări… Sfîntul Munte…   155
Se-mfruptă-n post numai acei.
40
De unde crezi mata că Sfinţii
Printre păgîni mai prind puteri?”
„ – Minune-i mare! Fala minţii!” –
Se miră Baba de mister.   160
41           7

„ – Bre, focu-i pus… dă-mi oala goală
Şi adă-mi apă de izvor…” –
Ea-i varsă un urcior în oală;
Oala-i pe-un foc mistuitor…
42
Cînd apa fu clocotitoare,   165
Şi-a pus la fiert bietul topor
Şi pînă l-a răsfiert mai tare,
Şi-au depănat poveşti de-amor.
43
„ – Îi gata?” – zice  ea-ntr-o vreme,
Cînd nerăbdarea-i dete-n foc.   170
„ – Ia gustă supa… Nu te teme…”
Suflă: „ – Chiar proastă nu-i deloc!”
44
Ia lingura de lemn degrabă,
Grijind la ars şi-apoi la lins:
„ – Aproape-i gata, scumpă Babă,   175
Abia un pui de gust de-a prins…
45         8

Ar fi mai bună numai dacă
Ceva legumă aş fi pus…
Ca-n Sfîntul munte…” „ – Cît?” „ – Oleacă!”
„ – Zi-mi ce? S-ar mai găsi pe sus…”   180
46
„ – Păi, nişte morcovi, păstîrnacul,
O ţelină şi-ar fi prăpăd!…
Mai ia şi-o ceapă!” – strigă Dracul,
Cînd Baba fu deja în pod.
47
Le taie tacticos Păcală   185
Şi le aruncă-n Iad-fierbînd,
Gustînd savant din torboseală:
„ – E bună!” – zice el, rîzînd.
48
„ – Acum e gata – cu plăcere –
Dar doi cartofi ar fi destui   190
Să-i dea tărie… Dar nu cere
Nici Dumnezeu de unde nu-i!”
49
„ – Să cat cartofi…” – abia îngaimă –
Ah, Doamne, ce miros! – de tei!”
„ – Dar adă chiar şi cinci, de spaimă!” –     195
Strigă Păcală-n urma ei.
50
„ – Buuun!…” – dă Păcală vestea bună –
Numai s-o dregem rău… mai nou,
Am drege-o noi, dar nu-i smîntînă,
Ca la călugări… başca ou!…   200
51
S-arunc deci brişca. N-am căire…”
„ – Ce-ţi trebuie s-aduc? O vreau
Să fie ca la mănăstire!” –
S-a dat din pituluş pe şleau!
52
Drese Păcală ca la carte   205
Şi-i puse sare – să-i dea gust –
Ba şi verdeţuri aromate,
De după sobă, loc îngust.
53         9

„ – Aşa!… ca să miroase bine!” –
Spuse şi scoase-acel topor   210
Şi brişca, fierte, şterse,-n fine,
Şi-şi puse slana-n locul lor.
54
Apoi le-a-nfipt la cingătoare:
Ce faine scule de mîncău! –
„ – Prind bine data viitoare!” -    215
Şi-i face zîmbre Babei, zău!
55
„ – Fugi, adă blide, du-te-n şură,
Cotrobăie în pod, sub pat –
Că de-ar mai fi şi-afumătură,
Ar fi ca-n Rai, să n-am păcat!”   220
56
„ – Dar a bătut de miezul nopţii!…” –
Da-i vine c-un picior de porc,
Os afumat – să moară morţii! –
„ – Stai blînd, că n-am să te mai storc…
57
Un pic, oleacă, nu-i sminteală,   225
Toc şi cărnica, nu-mi da zor!” –
Şi bucătarul de Păcală
Tocă piciorul din topor.
58          10

„ – Mai fierbe fix două minute!…” –
Of! În sfîrşit! S-au aşezat   230
La masă: două blide, iute,
Şi alte două, au mîncat!
59
Să fiu exact: numai Păcală
Mîncă lin, tacticos, cinstit,
Gospodăreşte, cu sfială…   235
Dar Baba parc’-a-nnebunit!
60            11

Au stat şi la taifas, mai după…
Ca oamenii-nsetaţi de ştiri:
„ – De-acum am să mănînc doar supă,   240
Din asta de la mănăstiri.
61
Iacă, am o secure veche
Şi poate c-ar da gust plăcut…”
„ – Aşa, mătuşă!” – pe-o ureche,
Păcală, pus în aşternut,
62
Pe jumătate adormise:   145
„ – dar nu uita să-i pui nutreţ,
Legume şi verdeţuri şi să
Mai pui o halcă de mistreţ.
63
Îţi va ieşi – pe româneşte –
O supă, ca la noi, de spor –
Securea poate rugineşte –
Mai bună-i ciorba din topor!   252

15 decembrie 2009

Savin BADEA

duminică, 20 decembrie 2009

BĂRBAŢII

IUBIREA

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am,
făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul
proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş
avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic
nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să
fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung
rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se
laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută
ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de
nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede,
toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât
despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa
se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar
când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va
desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil;
judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale
copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci,
faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe
deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei:
credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este
dragostea. (Sfîntul Apostol Pavel, 1 Corinteni 13, 1-13)




Recită: Marcel IUREŞ

MINUNEA


MINUNEA
(DECAMERONUL OLTENESC, 6)
Prelucrare după bancul de mai jos.
1
Un ţăran era odată
Cu băiatul la oraş
Într-un magazin-minune,
Unul super-uriaş.
2
Şi rămîn uimiţi în faţa
Unor ziduri boiereşti:
Albe, mari, strălucitoare,
Cu oglinzi şi cu fereşti,
3
Ce s-au depărtat o dată
Şi s-au reunit la loc:
„ – Nu pricep – zice băiatul –
Ce-o fi asta-n iarmaroc?!”
4
Tatăl, care nu văzuse,
Niciodată-n viaţa lui,
Lift ce urcă şi coboară,
Îi răspunse fiului:
5
„ – Taică, eu, în toată viaţa,
N-am văzut aşa ceva!
Nu ştiu ce-ar putea să fie…
Să-ntrebăm pe careva…”
6
Şi-n timp ce priveau, cu ochii
Două cepe, scoşi doi coţi,
Iată, vine-o biată babă,
Într-un cărucior pe roţi,
7
Şi apasă pe butoane –
Zidurile se deschid –

Intră baba la cutie,
Taman dincolo de zid.
8
Şi se-nchid acele ziduri,
Lăsînd mut pe bravul baci:
Nişte cercuri luminoase
Se aprind, se sting – în draci!
9
Şi, din nou, aceleaşi ziduri
Se deschid – de dai să-njuri! –
Iese-o blondă tinerică
Şi superbă şi cu nuri!
10
Parc-a-nnebunit ţăranul,
Ca statuia a rămas:
„ – Du-te, fiule, la mă-ta!,
Ad-o repede de-acas!”

 

Savin BADEA
 

LIFTUL
 
Un om de la ţară, împreună cu băiatul său, vizitează un magazin
universal de la oraş. Rămân amândoi blocaţi în faţa celor două ziduri
strălucitoare, care se despărţeau şi apoi se uneau la loc. Băiatul
întreabă:
- Tata, ce-i asta?
Tatăl, care în viaţa lui nu văzuse un lift, răspunde:
- Fiule, n-am văzut aşa ceva în viaţa mea, nu ştiu ce poate fi!
În timp ce se uitau amândoi, cu ochii iesiţi din orbite de uimire, o
bătrână într-un cărucior cu rotile vine, apasă un buton, cele două
ziduri se deschid, iar bătrîna intră într-o mică camera. Zidurile se
închid, iar cei doi văd nişte cerculeţe mici de lumină, care se
aprindeau şi se stingeau. Zidurile se deschid din nou şi apare o blondă
superbă de 24 de ani.
- Fiule, du-te repede şi cheam-o pe mă-ta!


Nicolae VERMONT - NUD

NUDUL FEMININ ÎN ARTĂ

Nudul feminin in artaO istorie pur obiectiva a nudului feminin in Istoria Artelor europene este aproape imposibil de realizat, deoarece fiecare epoca in parte a dezvoltat mai mult mai mai putin acest subict – pentru multi tabu si astazi. Cu valentele specifice metalitatilor din peroada respectiva nudul feminin este reprezentat in diferite ipstaze. Femeia – mama, femeia – zeita, sau femeia pur si simplu ca reprezentant al sexului frumos. De ce frumos? Simetrie, proportie armonie, unduiri delasatoare, forme lascive, zambete seducatoare, priviri ispititoare : pur si simplu femei. Artistii au manifestat din toate timpurile o atractie pentru trupul feminin si au dezvoltat-o in raport strict (mai mult sau mai putin) cu costrangerile societatii. Bineinteles, nuditatea a socat si probabil va continia sa socheze.


De la Adam si Eva nuditatea este un subiect fie tabu fie extravagant. S-a interzis, s-a vandut, a fost laudata sau criticata…

Corpul feminin, ca subiect de contemplatie artistica a atras atentia creatorilor inca din cele mai vechi timpuri. Cu miliarde de ani in urma, oamenii preistorici reprezentau trupul feminin - sau poate doar ideea pe care o sugera acesta- drept obiect de cult; reprezentarea unei zeitati. Interesant este ca avem de-a face cu statui - asa-numintele tip "Venus", zeitati de sex feminin reprezentate nud. Corpul este deformat de la forma initiala, fiind robost, cu formele foarte bine definite, chipul fiind mai putin conturat. Este putin probabil sa exprimam cu certitudine ce reprezenta acest corp pentru omul preistoric. Imaginile care ne parvin insa, arata o femeie cu sani imensi si bazinul foarte pronuntat, rstul partilir anatomice fiind usor deformate. De unde rezulta ca omul preistoric repzenta atributele maternitatii. Femeia - mama, femeia nascatoare de viata. Femeia ca zeita reprezentativa in cultul Fecunditatii si al feritlitatii? Probabil aceasta este cea mai potrivita imagine care putea fi asocitata trupului feminin in aceasta perioada.

Mai tarziu, Antichitatea clasica reprezinta nudul feminin intr-o maniera senzuala, supla, cu forme precis conturate. Nimic nu mai este exagerat, deformat. Nudul era cunoscut din alte arte, dar nu din sculptura full size, dar nu la zeite. Praxiteles ridica din nou nudul feminin la rangul de zeitate. Pentru mentalitatea anticilor acest lucru era onsiderat de-a dreptul scandalos. Legendele antice o descriu pe Afrodita Cnidos dprept "cea mai senzuala stauie" (Pliniu). Se spune ca multi barbati s-au indragostit de aceasta statuie, uitand in totalitate granitele dintre real si imaginar. Respectand canonol de reprezentare al lui Policlet, corpul uman din sculptura greaca era o reprezentare a omului ideal, perfect proportionat, cu forme precise. E greu de spus ce a facut-o pe Afrodita Cnidos atat de celebra si pe Praxiteles cel mai mare si mai cunoscut sculptor al Antichitatii. Cu fruntea triunghiulara, cu fata plina capul sta inclinat intr-o parte. Mantia pe care o tine in mana sugeraza un gest pudic, de parca ar vrea sa-si acopere nuditatea.Corpul este bine proportionat, cu sani maturi, soduri pline, bazin lat, picioare drepte. Uneori privind-o vezi in ea idealul de frumusete din zilele noastre. S-a pastrat oare de atunci? Alaturi de Afrodita Cnidos tot lui Praxiteles ii este atribuita si Afrodita din Arles, reprezentata in aceeasi maniera senzuala. Departe de a sugera maternitatea, Praxiteles surprinde femeia senzuala, feminia. Femeia dorita de barbat, femeia care face victime.

Venus Capitoliana si celebra Venus din Milo sunt alte doua nuduri celebre din antichitatea clasica care se remarca prin forta seductiei sugerata.Daca Venus Capitoloana sugereaza pudoare, si pare sa nu accepte nuditatea Venus din Milo (cel putin asa cum o vedem noi astazi, fara maini) isi accepta nuditatea glorioara, cu fruntea sus: pare contienta de efectul pe care il produce frumusetea.Venus din Milo este un semi-nud (de la brau in jos fiind acoperita) sta stang pe un coif si are un scut Cast, nobil. Se spune ca este reprezentarea perfecta a femeii. Combina un cap gen Fidias cu un corp gen Praxitelles. Drapajul rochei sugereaza un ritm elenistic. Conceptie clasica, praxiteleana, modernizata cu instrumente elenistice . Asta sa-i dea perfectiunea? Ma intreb in ce pozitie erau mainile, cat de mult schimba aceasta mutilare a timpului ideea originala a statuii?

Trio-ul Afrodia, Eros, Pan din secolul I ofera o noua imagine asupra nudului feminin. Femeia apriga, constienta de putera corpului ei priveste cu capul sus si il ameninta pe Pan cu o serioasa lovitura cu sandala!

In Antichitate femeia si-a pierdut in reprezentari principala functie care ii era tribuita in preistorie: maternitatea.Nudul feminin este asociat Afroditei (zeita frumusetii) dprept urmare avem de-a face numai cu estetica corpului feminin, nu cu functiile lui reproductive. Nu cred ca anticii au minimalizat rolul de mama al femeii, doar ca acesta este trecut in plan secund si asa va ramane in intreaga istorie a artelor. Poate doar Frida Khalo prin secolul XX mai reprezinta femeia purtandu-si pruncul in pantece. Doar o femeie isi putea aminti de importanta acestei laturi a femeii.

Epoca medievala, condiderata ed multi intunecata nu acorda importanta nudului feminin. Lipseste pur si simplu pentru a fi redescoperit de Renasterea italiata. Redeschiderea spre Antichitatea clasica (greaca mai ales, pentru ca nici din arta romana europenii nu au mostenit nuduri feminine) a readus pe panza nudul feminin. Un prin nud, care ocupa un loc fruntas in arta europeana este Nasterea lui Venus, semnat de Sandro Botticelli. Cu parul despletit, in vant intr-o postura pudica, Venus apare triumfatoare in imaginea florentinului. Botticelli este, în primul rând, un maestru al liniei; dar si al luminii aplicand o lumina aparent “fara umbre”, în ciuda folosirii clarobscurului.Tehnica decoratiei liniare îi parvine, probabil, pe filiera bizantina. Nu putini isorici ai artei gasesc în melancolia chipurilor botticelliene ceva din hieratismul bizantin.Totusi, arta lui Botticelli depaseste cu mult rigiditatea picturii bizantine. Ea nu-si gaseste termen de comparatie decat în stampele unor maestrii japonezi precum Hiroshige sau Utamaro.La Botticelli desenul curge ritmic, muzical, valorile tactile sunt redate nu atat prin clarobscur, cat prin meandrele liniare ale faldurilor în miscare, prin ondularea suvitelor de par in vant, prin dinamismul contururilor formelor. Chiar si culoarea este subordonata tiranic desenului. Imaginea de ansamblu, o armonie perfecta se infatiseaza o femeie casta dar senzuata, frumoasa si pudica. Este reluat din nou acel atribut al femeii seducatoare din Antichitate, departe de femeia-mama.

Frumoasa Gradinareasa a lui Rafael, semi-nuda lasand privitorului posibilitatea sa-i admire sanii maturi sub o privire fixa, care atrage si respinge in acelasi timp. Usor diferita de dansul lasciv si indiferent al Celor trei gratii nude, semnate de acelasi autor, Gradinareasa (o femeie simpla, dupa cum sugereaza chiar titlul tabloului) este foarte constienta de nuditatea ei. Este probabil unul dintre primele nuduri din Istoria Artelor unde avem de-a face cu o femeie obisnuita, care se dezveleste privitorului. Latura simbolica dispare definitiv in acest tablou. Imaginea femeii, asociata cu o zeitate dispare complet la Rafael.Ne este reprezentata o femeie pur si simplu. In tonuri sobre, noaptea Rafael recurge la teoria lui Leonardo: conturul fetei este dat de toturile inchise ale fundalului. Claobscurul este foarte pronuntat aici, contrastul dintre noaptea din fundal si pielea luminata a fetei creeaza o imagine foarte echilibrata.

Maestrii nudului feminin au fost insa incontestabil curajosii venetiei. Scoala venetiana a dezvoltat o adevarata "revolutie" a nudului feminin in pictura. Lasciv, senzual, delasator...in toate formele posibile. Cele doua Venus, unui al lui Titian si celalat al lui Giorgione reprezinta cu adevat o revolutie. Nud total, nici o parte a corpului nu mai este acoperita, femeia este reprezentata intr-o pozitie relaxata (intinsa pe spate). In timp ce Venus a lui Giorgione isi expune nudiatea in natura, adormita, Venus a lui Titian este reprezentata intr-o incapere, cu privirea atintita spre spectator. Privirea acestui nud parca invita privitorul intr-o incursiune in tabou.

Tema materninatii este reluata de Giorgione, cu o trimitere religioasa la fecioara cu pruncul in Tempesta. O femeie goala, cu umerii acoperiti de un sal alb isi alapteaza pruncul la adapostul unor copaci. In planul central este reprezentat si un soldat, poate tot o aluzie la Arhangelul care sta de paza. Corpului femeii nu i se acoda prea mare atentie, imaginea fiind mai degraba un peisaj, personajele avand (conform proportiilor si spatiului pe care il ocupa) un rol secundar. Nici trimiterea religioasa la Fecioara cu pruncul nu este evidenta, femeia, speriata in tufisuri putand fi mai degraba o femeie de rand, iar soldalul, cu privirea atintita spre ea pare ca o spioneaza nu ca o pazeste.

Tinttoreto inculde nudul feminin intr-o scena Biblica: ispitirea lui Isif de catre sotia lui Potifar. Femeia coplet goala, intinsa pe pat este atenta la barbatul de langa ea, si nu pare sa acorde prea mare importanta nuditatii ei. Se expune detastat, dezinvolt, natural, parca fara macar sa-i pese ca este privita. In aceasta imagine pudoarea care era asociata nudului feminin dispare in totalitate. Femeia nu incearca sa mai ascunda nimic, asemei Evei este atenta doar asupra pacatului: restul nu mai are nici o importanta.

Cativa ani mai tarziu, Anibale Caracci reprezinta o Venus nuda, clasica cu forme insiprate din Antichitatea greaca. Ca in toate imaginile sala, Carraci acorda o foarte mare importanta compozitiei, echilibrand perfect totalitatea imaginii. Femeia isi joaca rolul in scena moarta. Totul este perfect din punct de vedere copozitinal, insa clasicismul lui Cracci omoara personajele. In perfectiunea lor raman impitrite in timp. Spre deosebire de Caracci, Artemisa Gentileschi – una dintre primele femei pictor din intoria artelor – puternic influentata de naturalismul caravaggist, isi creeaza personajele in perfecta armonie de lumina, culoare si desen si in acelasi timp le da viata. Suzana, surprinsa de batranii pervesi la baie este ingrozita ca a fost murdarita de privirile lor odiare si aceasta groaza este vizibila in fiecare linie a corpului ei. Capul inclinat, mainile cu care incearca sa se acopere si sa se acopere in acelasi timp sugereaza o nuditate furata. Suntem din nou pusi fata in fata cu femeia pudica.

Maestrii secolului baroc au valorilicat nudul feminin in cele mai variate fomule posibile. Poate in afara de Caravaggio, toti pictorii secolului XVII au realizat cel putin un nud mai mult sau mai putin celebru. Pe “tenebrosul “ Caravaggio , despre care gurile rele sustin ca ar fi fost homesexual (exact ca Leonardo sau Michelangelo – uriasii sai predecesori care au evitat nudul feminin) il scuzam pentru ca s-a aratat maestria in reprezentatile trupului masculin.

Departe de spatiul italian olandezii si framanzii au conturat trupuri feminine robuste, voluptoase. Pieter Paul Rubens, cunoscut datorita celebrelor “forme rubensiene” a gasit de cuviinta sa reprezinte femei “pline”. Poate multi le considera azi dezgustatoare pe grasutele lui Rubens. Daca nu s-ar fi nascut Fernado Bottero care sa valoriloce trupurile obezelor poate ca Rubens ar fi fost si astazi criticat pentru lipsa lui de gust in ceea ce priveste trupul feminin. Colectionar de statui antice, fin cunoscator al Antichitatii clasice si al Renasterii italiene, Rubens isi justifica alegerile prin imitarea realitatii : tipica pictorilor baroc. Venus in oglinda nu mai are nimic din senzualitatea Afroditei Cnidos. Este pur si simplu o femeie grasa, blonda, pe care daca pictorul nu ar fi numit-o Venus, poate ca nimeni nu ar fi avut suficienta inspiratie ca sa o identifice. De inspiratie rafaeliana in materie de copozitie si caravaggista in ceea ce priveste jocul de umbre si lumini Rubens realizeaza o compozitie exepmlara, chiar daca depaseste limitele impuse de tablu. Tipic baroc, compizitia rubensiana vrea sa depaseasca rama si sa se continue in spatiul real. Velazques in schimb reprezinta din spate o Venus senzuala contemplandu-se in oglinda sustinuta de Cupidon.Femeia lui Velazques este inzestrata cu un trup perfect proportionat, supla si foarte feminina. Se priveste delasator in oglinda, sfidandu-si privitorii.

Ceva mai apropiat de naturalismul lui Caravaggio, fidel chiar acestei maniere de reprezentare Rembrandt isi reprezinta nudurile intr-un claobscur foarte puternic. Trupurile femeilor sale nu sunt masive ca cele ale lui Rubens, dar nici perfecte ca in Antichitate. Par reale, foarte imane, simple; constiente de nuditatea lor.

Daca Rembrandt, Artemisa Gentileschi, Rubens sau Velazques repreinta nuduri feminine mature perfect implinite; Venus a lui Gercino pare o copila inocenta. Semi-nuda priveste undeva afata din tablou, total inconstieta de nuditatea ei. Trupul alb, sanii micuti si rotunzi par ai unei fetite. Foarte departe de imaginea matura si provocatoare asociata Afroditei. Intr-o compozitie clasica imecabila, ingenunchiata Venus a lui Poussin ii da apa lui Andonis, ranit.Tupul ei este matur, sculptural, foarte bine realizat si incadrat impecabil de pletele botticelliene. Maestru al compozitiei, liniei si colorii Poussin acorda fiecarui personaj in parte rolul o foarte mare importanta. Totul este asezat perfect, tratat cu foarte mare atentie in detaliu. Insa asemeni lui Carraci lui Poussin ii lipsete viata din taboul. Desi l-a acuzat pe Cravaggio a a venit pe lume se distruga pictura, Nicolas Poussin, cu toate canoanlele sale foarte atent urmarite nu reuseste sa dea viata imaginilor cum a reusit maestrul vietii Michelangelo Merisi da Caravaggio.

Secolul baroc are meritul de a fi renascut nudul feminin in sculptura. Nu afirm ca Michelagelo nu ar fi reusit sa redea perfect fara probleme trupul feminin, insa dalta sa l-a purtat spre alte reprezentari. Femeile lui Michelangelo (Pieta, Madona della Scala etc) isi ascund perfect trupul sub drapajul hainelor. Bernini – sculptor, pictor si arhitect baroc – a reusit sa dea viata marmurei. Apollo si Daphne este un grup statuar de o perfectiune incontestabila. Privindu-l o vezi pe Daphne ingrozita de nudiatea ei si de apropierea lui Apollo. Si in acelasi timp vezi mirarea lui Apollo juxtapusa peste fericirea ca a prins-o pe frumoasa nimfa la vederea transformarii ei in dafin. Pe jumate transformata in copac, frumoasa nimfa pastreaza sub dalta maestrului senzualitatea trupului feminin cu care ne intalneam la statuile anticilor. Insa grupul lui Bernini pare cat se poate de viu!

Sursa:

Nudul feminin in arta - FamousWhy

"PE FIECARE FATĂ O AŞTEAPTĂ UN BĂIAT!"

Martie 15th, 2009 de olteniada and tagged  Azi am împlinit 67 de ani: LA MULŢI ANI, Savin BADEA! 
Mulţumesc celor de la TRILULILU-CROCODILU şi celor de la NETLOG pentru urări şi felicitări.
Mulţumesc tuturor celor care îmi accesează, îmi văd, îmi aud şi îmi citesc însemnările de pe blog. Peste cîteva zile voi acumula 200000 de accesări "oficiale" (pe contorul Weblog), în doar 7 luni!…
Dar sînt dezamăgit de democraţia dictatorială pe care o aplică WEBLOG şi toate celelalte servere. În definitiv, un blog este, în acelaşi timp, un carnet de însemnări, un jurnal intim şi un ziar public. Nu sînt ziarist profesionist, ci om de rînd, şi am crezut de cuviinţă să public "însemnări" de "toată mîna", cum a zis Ion CREANGĂ, pentru toată LUMEA (cea de jur-împrejur şi cea care se numeşte OMENIRE), dovadă şi contoarele, mai ales harta lumii. Dar nu admit, ca la cea mai mică ţîfnă a unei persoane, fie opincă, fie turbincă, să se apese pe butonul lui raportează blog, să fiu pîrît şi să mi se şteargă munca. EU, PENTRU DUMNEAVOASTRA, DAR ŞI PENTRU MINE, pierd ore de nesomn ca să public toate "prostiile", să fiţi fericiţi! Şi nu admit ca persoane simandicoase să mă cenzureze, cum nici lui Ceauşescu nu i-aş fi permis!
Dacă vreţi educaţie, faceţi-o acasă, la şcoală, în societate, că acolo lipseşte, şi nu la mine pe blog. Lăsaţi copiii să discearnă, să întrebe, să le fiţi prieteni prin ce explicaţii le daţi, lăsaţi-i să uzeze de liberul arbitru lăsat de Dumnezeu în creierii lui homo sapiens, inteligentul! Nu-mi cenzuraţi mie blogul, pentru că aşa vor muşchii voştri,  sau pentru că nu ştiţi să vă educaţi copiii!
Deunăzi mi-aţi şters 14 "însemnări" de la categoria 199 Savin BADEA – ORA SEXUALĂ. Nici nu ştiţi ce vă aşteaptă, fraierilor, care aţi îndrăznit să vă băgaţi în treburile mele.
Aflaţi că sexualitatea există în om încă din embrion şi se manifestă încă de la NAŞTERE şi pînă la MOARTE!!! DAR omenirea cea proastă (NU PARTEA INTELIGENTĂ), N-A INVENTAT ÎNCĂ METODA CU CARE SĂ LE EXPLICE COPIILOR ce este aia sex şi ce este aia dragoste. Este o mare deosebire! Spuneţi-le, vă rog: PE FIECARE FATĂ O AŞTEAPTĂ UN BĂIAT! şi VICEVERSA! Dacă ştiţi de viceversa , încă este bine. NU FACEŢI DIN COPIII VOŞTRI NIŞTE TĂNTĂLĂI, aşa cum am ieşit noi, cei educaţi prea pudic, care am auzit de educaţie sexuală la 26 de ani! (Babele din generaţia mea – unele din ele – parcă-s lovite de streche şi de bomba atomică! – din lipsă de educaţie sexuală, făcută la timp, au rămas cu idei fixe, cred în reîncarnare şi în dragostea de apoi, şi mai cred în fluturii care trebuie să le zboare, musai, prin stomac, şi abia atunci dacă ştiu că sînt îndrăgostite, dar de fapt ard gazul degeaba, stafidîndu-se încet, încet, dar sigur…). Dar explicaţi-le, şi încă ştiinţific, apelînd la anatomie, biologie, medicină şi la tot "arsenalul". Asta aveam de gînd să fac pînă la urmă din blogul meu, la această categorie. Nu-i stresaţi cu bazaconii, nu-i opriţi să caute, căci pe INTERNET găsesc destule prostii şi va fi mai rău dacă-i opriţi şi dacă nu le explicaţi. Dragi copii, eu am făcut sex/dragoste la 26 de ani şi am făcut dragoste/sex cu soţia, pe care mi-a dat-o şi mi-a luat-o Dumnezeu, 40 de ani fericiţi! PE FIECARE FATĂ O AŞTEAPĂ UN BĂIAT! ŞI VICEVERSA! ÎNVĂŢAŢI SĂ IUBIŢI CU ADEVĂRAT (cu pasiune şi cu dăruire, pînă la sacrificiu – să nu înţelegeţi, neapărat, prin sacrificiu chiar moartea, deşi pot fi situaţii care nu o exclud) ŞI SĂ ŞTIŢI CĂ DRAGOSTEA ŞI SEXUL SÎNT ACELAŞI LUCRU CÎND EXISTĂ IUBIRE ŞI SÎNT LUCRURI TOTAL DIFERITE CÎND NU EXISTĂ IUBIRE: Eu n-am cunoscut sexul decît ca dragoste. Iar dragostea, ştiţi şi voi, că acolo unde nu e, nimic nu e! Citiţi poezia mea DIALOG şi veţi înţelege.
În încheiere – mă adresez tăntălăilor care m-au cenzurat – că voi face una din două, dacă voi mai fi cenzurat: fie anulez blogul şi colaborarea cu toţi, fie retrag blogul din sfera publică! Nu permit ca de munca mea să-şi bată joc cine vrea! Vorba aia: "Şi popă şi hoţ, cu două-n cur nu poţi!" (am jurat să apăr limba română, în locul lui George PRUTEANU).
Şi acum mă adresez părinţilor deştepţi – pe proşti nici nu-i bag în seamă, plecînd de la judecata că toţi cititorii mei, minus 2-3 excepţii, sînt foarte inteligenţi :
Cineva a scris că javrele din apartament sînt orfane de Natură şi şi-au pierdut simţul orientării şi al descurcării în situaţii critice. Trebuia să trec strada şi aşteptam la stop să se facă verde, împreună cu încă vreo 10 persoane şi un cîine maidanez. Primul care a traversat strada, în secunda cînd s-a dat verde, a fost cîinele. Cum de a ştiut că trebuie să aştepte? Şi cum deosebea culoarea verde? De unde ştia că trebuie să treacă pe culoarea verde? Savanţii susţin că patrupedele canine văd doar în gri. Explicaţia este că Natura l-a învăţat să supravieţuiască. Cîinii sînt inteligenţi, judecă.
Explicaţi-le copiilor Dvs. ce este bine să facă şi ce nu şi lăsaţi Natura să-i apere!
Dragi copii: PE FIECARE FATĂ O AŞTEAPTĂ UN BĂIAT! O fi chiar Făt Frumos şi e iubitul tău! Şi viceversa: PE FIECARE BĂIAT ÎL AŞTEAPTĂ O FATĂ! O fi chiar Ileana Cosînzeana şi e iubita ta!
Vă doresc să fiţi toţi fericiţi! Multă sănătate şi LA MULŢI ANI!
SĂ VĂ DAU MINTEA MEA – NU POT!
Cu drag, Savin BADEA
P.S. De ce nu apelaţi la dialog, la caseta de comentarii, dacă ceva nu vă place? Nu sînteţi singurul cititor care vedeţi acest blog! Altcineva, din contră, vrea să citească tot ce vă displace Dvs. 
Care dintre Dvs. m-aţi adus în stare să mă supăr chiar de ziua mea? Să iasă în faţă şi să discute cu mine, direct, prin caseta de comentarii. Nu fiţi laşi! Nu fiţi proşti! Care dintre Dvs. săriţi baricada, în sprijinul meu? Savin BADEA
PPS. Ca să comentaţi, daţi clic pe titlu şi scrieţi în casetă, legitimîndu-vă . Atăta tot. Fiţi îngeri, nu draci răuvoitori! Savin BADEA

candid_camera_injection



PESTE CĂCIULĂ

PESTE CĂCIULĂ 


( DECAMERONUL OLTENESC, 5)



După o snoavă (spusă de Florin Vaibăr, via Bebe Bumbucea). 




Olteanul, ca ţăranul, ajuns la Bucureşti,


 Se minuna de toate: „ – Ce născociri drăceşti!”
În hărmălaia lumii părea o moleculă:


Iţari, cămeşe, bete şi ditamai căciulă.
Însingurat, dar ţanţoş, văzu într-o vitrină


O fată goală-puşcă, de nestemate plină:
„ – S-a pus pe asta aur ca jegul pe Măria.”



Silabisind, pe firmă citi: „Bi-ju-te-ri-a.”
Cînd termină alene şi ultima silabă:

„– E bună rău gagica! Păcat că e cam slabă…”
Sedus de-aşa dilemă, l-apucă, cu mirare,




O sfîntă mîncărime, de-i musai scărpinare!

Nu stă el mult pe gînduri, privind la libelulă,



Se scarpină în creştet, de-a dreptul prin căciulă.
Dar, ia, bucureşteanul, hazliu, l-a şi zărit:


„– Dă, bade, jos căciula. Te scarpină cinstit!”
„ – Eşti slab de cap, nepoate, şi vezi să nu te-njur…-

 Tu-ţi dai în jos izmana ca să te zgîrmi în tur?”

Savin BADEA

Concurs de lipsa de....

Le-am dat adresa ta...sunt in drum spre tine

Le-am dat adresa ta...sunt in drum spre tine :))

BASIC INSTINCT


FETE SEXY


Fete sexy coboara pe skate
Amintiri din vacanta de vara

ORA DE GOLF


Sexy Golf Lessons
O lectie de golf inedita

TERAPIE LA BAZIN


Terapie surprinzatoare la bazin
Vin peste tine unde nu te astepti
Nu agreez ce e "contra naturii". SB

LA FRIZER


Camera ascunsa la frizerie
Un frizer original

GRADELE MILITARE



GRADELE MILITARE
(DECAMERONUL OLTENESC,1)
Prelucrare după „LA BLAGOVEŞTENII” de Mihail LUNGIANU ( prima snoavă )
din „RAMURI”, ianuarie-februarie, 1943.
Repovestire în versuri, parodie.


Se
dedică Mamei-Mariţa, spre veşnică pomenire, o ţigancă bătrînă cu ghioc,
care m-a salvat de la moarte, cu ceaiuri de plante medicinale, după ce
medicii s-au declarat neputincioşi în faţa unui icter negru şi m-au
trimis acasă nevindecat, pradă morţii, cînd aveam doar 11 ani -
Mama-Mariţa n-a avut numai ştiinţa tămăduirii, ci şi iniţiativa
salvării mele.
 

O ţigancă crăcănată
Avea un dănciuc mişto,
Soldăţoi pe la armată,
Într-un loc cu gard maro –
Nu departe, lîngă vatră,
Poţi să mergi pe jos, colo.


A nebună, dimineţa,
Prinse-o mreană în belciug
Şi-o băgă-ntre ţîţe ţaţa,
Să i-o ducă lui Dănciuc -
Iar cînd se săltă şi ceaţa,
Avea zece, ca pe drug.


Şi plecă-n oraş, ca popa,
Pe cărare – pas de drag –
Pîş-grăpiş şi tropa-tropa,
Cale lungă, pe ciomag! –
Obosită, zice: „ – Hopa!
Fac popas aici sub fag.”


Cornu-n traistă şi pe-o rînă
A dormit ca un buhai –
Mai dormea şi-o săptămînă,
Da-i intră în cur un pai.
La cazarma „De-la-stînă”
A ajuns, cu chiu, cu vai!


Vede ţaţa un ostaş
Stînd de gardă-n faţa porţii:
„ – Aulio, ce uriaş,
Cal abraş – să moară morţii! –
Bă, Petrică, grad fruntaş,
Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”


„ – Ce e ţaţă?…” „ – Ce să hie? –
Iaca, bre – îi turuieşte -
Am venit cu veselie
De la iaz c-o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii, fie
Danciului, cică pofteşte!”


„ – Au trecut Blagoveştenii!…”
„ – Aulio, zici bine, Petre! –
Cum sorbea cu mirodenii,
Saramura, bre, cumetre! -
Amu-nghite fierotenii,
Noduri, bolovani şi pietre…


Prăpădii cu trepădatul…”
„ – O înghite ghionturi, ţaţă,
I-o fi dînd, din milă, altul,
A mîncat şi are greaţă!” –
Rîde cu sughiţ soldatul,
Vesel, dis de dimineaţă.


„ – Ghionturi, zici? Ptiu, măiculiţă,
E-nghionteală la armată?! –
Înghiontit ăi fi tăliţă,
El nu face şmotru, bată-l!
Nu aleargă, chisăliţă
Dă pe cap la alţii-ndată…”


„ – Vai de mine, ce-i feciorul,
De-i boier? E d’on fruntaş?”
„ – Mare-i ! Tare-i! Cu toporul,
La fruntaşi le zice „ Marş!”.
Lui cu teamă-i dau onorul,
Că le dă la gură caş!”


„ – Atunci o fi d’on căprar?…”
„ – La căprari le crapă capul…”
„ – O fi d’on sergent?” „ – Măcar…
La sergenţi le-arată hapul.
Îi stau smirnă.” „ – N-am habar,
Nu mă taie păstîr-napul!…”


Vede baba alt puţoi
De soldat în faţa porţii –
Strajă stînd pe locul doi:
„ – Cal abraş – să moal doiră morţii!…” –
Dau taclalele-napoi:
„ – Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”


„ – Ce e, ţaţă?…” „ – Ce să hie?…”
„ – O fi, machea, d’on major…”
„ – Aş! Să vezi copilărie,
Pe majur îl dă, bre, Flor,
Cu magiun şi pe călcîie!…”
„ – Nu ştiu ce e, ga, să mor!…”


Vede baba alt holtei,
Ce de strajă stă prezent.
Presupune Sîn- Andrei:
„ – E d’on sublocotenent?…”
„ – Ai zburcat, soldatu’ trei,
Nu e su-lu-co-ti-nent!


Ăstuia îi dă ciorbeală,
La ciordeală, su’ palton,
Zeamă acră, covăsală,
Un pişat, s-avem pardon,
Şi să vezi, tu, milogeală,
Pe su’ scări, pe su’ cotlon!…”


„ – O fi vr’un locotenent…”
„ – Lo-cu-ti-nent nu e, pică!
Ăsta-i cu abonament
La beut şi mîncărică.
Judecă şi fii atent!”
„ – Nu ştiu, ţaţă, nici de frică!”


Vine şi-un Sultan pe patru:
„ – Doar n-o fi d’on căpitan?”
„ – Ăsta cere şi pe dracu’,
Vrea omletă de hultan!
Şi cum rîde? Ca la teatru!
N-ai ghicit. Eşti prost, Sultan.”


Hop, şi Rică, mai pe seară:
„ – Nu cumva o fi maior?” –
Zice cinciul, de ocară,
Prea mirat, bănuitor.
„ – La maiori le dă papară,
Dar arar…” „ – Nu cred.” „ – Să mor.!”


„ – N-am habar.” Soldatul şase
Se aşază-n post şi el e
Înciudat şi o descoase:
„ - Locotenent-colonel e?”
„ – Nu, lui ăsta-i dă la oase.
Vrea lichior… Lichea, Fănele!…”


Fănel sus pe cer priveşte
Cum cad stelele răscoapte:
„ – Număr gradele pe deşte,
N-am habar şi-i miez de noapte.”
Rîde baba şi porneşte
Taina şi cu schimbul şapte:


Domn’ Mitică, scund şi chel,
Dă ocol şi o îmbie:
„ – Nu-i aşa că-i colonel?”
„ – Ăsta-l roagă colonie
Să îi dea pe-un degeţel
Din sticluţa sidefie”.


„ – Trei mîrtani şi-un cîine copt!,
Eu mi-am luminat bostanul –
Zice sentinela opt,
Mădălin, ditai cîrlanul –
Să mă tai, de nu e moft:
Toboşar
e barosanul!”


„ – Gogoşar?!… Bă, minte scurtă,
Cînd îl vede pe Dănciuc,
Bucuros se bate-n burtă,
Să-i dea lapte şi-n papuc!
Danciu-i face capul turtă
Şi dă-i ghionţi la mameluc!…”


La amiază, ora două,
Vine negrul costorar -
Un ţigan e-n postul nouă,
Zis Ranglo, un tip şucar!
Iar afară dă să plouă.
„ – Ar fi, ţaică, bucătar!”


Sare baba: „ – Mînca-te-aş!
Bre, Ranglo, Sultanul Porţii,
Bucătar e, şmecheraş,
Cel mai cel – să moară morţii! –
Să-ţi pun pilă, bulibaş,
La castron de zece porţii!…


Danciu-i şeful: „Lasă vorba,
Că-ţi dau lingura” şi, poc!,
Îl pocneşte cu cociorba,
Mama mamii lui de porc!
„Că-ţi dau strachina şi ciorba,
Numai dacă stai pe loc.””


Ranglo rîde: „ – Dup-amiază
Vine-n post, căci momentan
E la popotă, dă varză
Ca sarmale la cazan.
Ţaică, ai dănciuc de vază,
Cel mai brava din ţigani!”


La taifas, la adăpost,
Una, alta, timpul trece…
Intră şi Dănciucu-n post –
El e sentinela zece,
Dar gagiul n-ar fi prost –
Arămiul e berbece !


„ – Pupă-l muica, Danciu’ meu!,
Am plecat de vineri seară;
Bată-l Domnul, drumu-i greu,
Un pîrlit de drum de ţară.
Şi m-am rătăcit mereu,
De-am dormit prin ger, pe-afară.”


„ – Ce e, maică?…” „ – Ce să hie? –
Biata mamă îi zîmbeşte –
Păi, să vezi ce comedie:
Ţi-am adus o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii fie –
Că Dănciucul meu pofteşte!…


Dar m-am luat cu taina, mamă,
C-un ostaş, cu alt ostaş,
Şi mi-au spus, să bagi de seamă,
C-ai fi prost, c-ai fi codaş,
Ba căprar sau, Doamne ia-mă,
Vreun sergent majur, trupaş.


Alt pîndar, un repetent,
Te-a dat fericit la dracu’,
C-ai fi su-lu-co-ti-nent,
Căpitan, maior, spanacu’…
Colonel sau, pe moment,
Gogoşar – ditai dănacul!


Două zile şi-nc-o noapte
La taclale dac-am stat,
N-am mîncat nici stele coapte,
Şi nici turtă, nici păsat;
Îmbucai, pe apucate,
O ţîr’ peşte, de-l stricat…


Ce rămase, l-am păstrat!” –
Baba ia din sîn un peşte,
Care pute de stricat,
Pute-pute, de trăzneşte! -
Iacătă-l, peşte sărat…
Ia-l, că poate-ţi trebuieşte!”


„ – Ce să hie? Hoit e! Pute!” –
Îşi dă greţuri ăl ţigan.
„ – Ia-l şi dă-l prin ciorbă iute;
Nu se simte la cazan.
Că-l mănîncă vreun răcute…
N-ai prin curte vreun mîrtan?


În majuri şi-n toţi căprarii,
Să dea guşterii în ei!
Toboşarii, gogoşarii,
Coloneii, cei mai cei -
Dar-ar turcii şi tătarii,
Mama mamii lor de zmei!”


Iaca vine ca muscalul
Un căprar puţin diliu,
Îşi frînează iute calul
Şi se zbiară la gagiu:
„ – Cînd soseşte generalul
Să mă chemi să viu să-l ţiu!”


Dup-un sfert apare insul,
Un bondoc înmiresmat
Cu parfum pe tot cuprinsul
Şi cu damf, ca omu’ beat;
Umblă baba după dînsul:
„ – Pe-unde dracu’ ai umblat?


Că te căută fiert căpraru’,
Ăl încălicat şi şui.
O-ncurcaşi!… Îmi dai sutaru’?
Să te scap din mîna lui!”
„ – Mamă, zău, e ghinăraru’,
Şi cu el să nu te pui!”


„ – Să trăiţi!”, zice, ca parul,
Ăl Dănciuc spre general.
„ – Lasă asta, dă-mi paharul…
Va să vin’-un amiral!
Să-l primească spirt căprarul,
Da’ să-l suie şi pe cal.


Să pui masa în Dumbravă,
Lîngă rîu, la Trei-Arţari.
Să-mi aduci vînat la tavă
Şi o Grasă de Cotnari -
Te-ai ales după ispravă,
C-un conced’ de zile mari.


Ia pe hoaşca a bătrînă,
Cazarmeaz-o, dă-i păpic,
Iar de vrea să stea la „Stînă”,
Poţi s-o ţii, nu zic nimic.
Eu aş vrea să mai rămînă,
Să ne joace din buric.”


„ – Ha, că bine zici matale!
Să-ţi dea baba în ghioc!
Mă faci „hoaşcă”, mareşale?
Te fac praştie, ghindoc!
N-ai habar ce geamparale
Ştie baba cînd ia foc!”


Ia ţiganca pe Dănciucu’
Şi-l descoase „ce şi cum”:
„ – Uită-te la zăbăucu’,
Ce vipuşcă, ce costum!
Să te văz că-i iei ciubucu’
Şi te-mbraci ca el, parfum!”


Generalul pleacă-n grabă
Cu Dănciucu, braţ la braţ,
Îndemnat să-i facă treabă,
Că-i flămînd şi cu nesaţ.
Şi-o cafea să puie, slabă,
Dar fierbinte şi cu zaţ.


Pleacă Danciu’. Socoteşte:
„Ce mai bucătar vestit!”
Ia putoarea lui de peşte
Şi-o aruncă la gătit.
„Fericit cine-l găseşte!…
De se prinde, m-am prăjit!”


…Pe la şase, jos, pe malul
Rîului, pe ududoi,
Vizitează amiralul
Pe bondoc, cu încă doi -
Regele
şi mareşalul
Şi chiolhanul e în toi!


Savin BADEA

 

CUIUL LUI PEPELEA



CUIUL LUI PEPELEA
(DECAMERONUL OLTENESC, 2)


  Prelucrare după o snoavă populară românească.
Parodie şi fabulă.



A fost cîndva un om frumos,
Isteţ, iubeţ, sărac, hazos –
« Bun gospodar, cu toate celea -
Totuşi, sărac, bietul Pepelea. »
El, într-o bună zi se-arată
Îndrăgostit lulea de-o fată,
O fată mîndră, ca o zînă,
Frumoasă foc, s-o iei de mînă,
Să cumperi lumînări de ceară
Curată şi s-o pui la scară,
Să o cununi şi la altar
Cu-acel Pepelea, om ştrengar.
Iar fata nu s-ar fi codit,
Dar tatăl fetei, om sucit,
Nu vrea s-audă de flăcău,
Că-i sărăntoc şi de neam rău.
“ – Măi, moşule, faci treabă proastă,
De nu-mi dai fata de nevastă. »
« – Mai puneţi pofta-n cui, băiete,
Că toate satele au fete !… »
« – Atunci, dacă-i aşa anume,
Am să-mi vînd casa, plec în lume!”
“ – Ţi-o cumpăr eu!” – zice-acel tată.
« – Bine, ţi-o vînd, dar ia-o toată,
Din cheutoare-n cheutoare,
Afară doar de-un lucru mare…
Acela, nu ! – un cui de lemn,
Bătut în casă ca însemn,
Pe partea dinspre răsărit –
Pe-acela să mi-l laşi înfipt. »
« – Ei, şi de ce ?! » – se miră moşul.
« – E pus anume de strămoşul –
O moştenire din părinţi,
Nu-l dau nici pe un car de sfinţi !
Hai, bate palma, facem pactul,
Tu scoate banii, eu scriu actul ! »
Omul dă banii şi se face
Un act pecetluit şi… pace !
Iar cel cu fata cea frumoasă
Se mută la Pepelea-n casă –
Pridvor, odăi încăpătoare,
Ferestre mari, strălucitoare,
Cu-mprejurime de livadă
Şi acareturi prin ogradă.
Le erau dragi toate acelea,
Numite « casa lui Pepelea »,
Dar lui Pepelea, drag ca pragul,
Îi era cuiul, cît ciomagul,
Cui – lemn de fag – bătut iţit,
Pe partea dinspre răsărit.
A doua zi, să vezi belele :
Vine Pepelea. « – Ce-i, Pepele ? »
« – Păi, am venit, acilea, eu,
Să-mi pun căciula-n cuiul meu, »
Iar omul cam strîmbă din nas,
Dar învoiala i-a rămas ! -
Si-apoi ce mai putea să facă,
Dacă aşa s-a scris în joacă ?!
A treia zi – la fel – belele:
Vine nebunul. « – Ce-i, Pepele ? »
« – Păi, am venit acilea eu,
Să-mi iau ce-am pus în cuiul meu. »
Şi-apoi aşa, mîine aşa,
Punea Pepelea ce avea,
Cîte ceva sau lua pripit,
Din cuiul de la răsărit,
Cui zdravăn, fain, un cui de lemn,
Bătut de moşu-său însemn.
Şi să vedeţi treabă isteaţă :
Se întîmpla de dimineaţă,
Cu pusul luat şi luatul pus,
Taman cînd omul era dus
În sat, la tîrg, să are gruiul…
Acasă, fata, cui şi şuiul.
Şi fata avea grijă ca
Să nu i-l scoată careva,
Cuiul acela pricopsit,
Din partea dinspre răsărit –
Nu vrea să piardă acel cui…
De ce? Ghiciţi, că nu vă spui ! –
Nu pot, nu vreau… să vreau, nu ştiu –
Pepelea a rămas tot viu,
Casa rămase în picioare
Şi în perete cuiul mare:
Pepelea-ndrăgostit de cui
Şi fata după… cuiul lui.
Dar nu prea mult, căci într-o zi,
Prin sat o nuntă se porni:
Pepelea s-a-nsurat « acasă »
Şi-a luat pe fată de mireasă,
Fată cuminte, păzind cuiul,
În casa ce-o vînduse şuiul.


M-am dus la moş c-o vorbă – spui :
« – Prea bine, moşule Băcui,
Ce te-a făcut să îţi măriţi
Fata cu unul fără minţi ?
Tocmai cu-acela din zăluzi,
De care nici nu vreai s-auzi ? »
« – Ce m-a făcut ? – zise Băcuiul –
Păi, cuiul lui Pepelea, cuiul !…
Îi zic, ast’ vară, ălui prost,
Că-i prea glumeţ şi n-are rost…
Dar el, rîzînd: “Scăpare nu-i!
Dă fata, că mai am un cui!”
Şi ca să ştiu că nu glumeşte
Mi-arată « cuiul », voiniceşte :
Avea nărodul căscăui
Un ditamai piroi, nu cui.
De-l mai vedea şi fata mea,
Se-ngreuna cum de-l vedea.
Geaba mă luam de viaţa lui,
Că pofta nu se pune-n cui.
Şi mi-ar fi zis : « Neică Băcuiu,
Îţi las şi fata, las şi cuiul !… »
Sau : « Joaca s-a sfîrşit, e gata,
Rămîi cu cuiul, eu cu fata!”-
M-ar fi lăsat bătrîn, nebun,
Cu ochii pironiţi la drum,
Neputincios, c-un cui folos,
De rîsul lumii, dar băţos…
Aşa că mi-a rămas – nu pot,
Să nu-i dau cuiul, fată, tot ! –
Îi dau şi haina de pe mine,
Să mîntui treaba asta bine :
Nebunul poa’ să-mi ia şi pielea,
S-o puie-n cuiul lui Pepelea.
Însă să ştii : povestea toată
Nu-i doar c-un cui, ci două, iată.
Am pus-o, zău, de mămăligă –
« Cine nu riscă, nu cîştigă ! »



Savin BADEA

MĂGARUL ŞI LUPUL




MĂGARUL ŞI LUPUL 

(DECAMERONUL OLTENESC, 3)


Fabulă.

După un banc (spus de Florin PIERSIC la TV).

 
Un măgar bun de samar

Se priveşte în oglindă:


„ – Îh! – se plînge – biet măgar,


Cu urechile la grindă!”





Şi se-nmoaie bleg pe noadă,

Trist privindu-se şi-n jos…


Dar acolo ce să vadă? –


Ditai falusul băţos!





„ – Ha!” – s-a luminat la moacă,

Numai zîmbet, plin de fum… –


„ – Am urechi prea lungi? Mai treacă…


Dar ce sculă am, parfum!”





„ – I-ha! I-ha!…I-ha! I-ha!…” – 
 

Galopează-n crîng cu foc,


Dînd în jurul lui cu tifla – 
 

„ – Ce mai sculă am, bîzdoc!”




Şi se-opreşte-n fuga mare

În dumbravă, pe-un imaş,


Lîngă un gropan în care


A căzut un Iepuraş:





„ – Scoate-mă din hău afară,

Te rog, Domnu’ Măgăruş,


C-am să-ţi dau plocon, la vară,


Un vătui frumos!…” „ – Acuş!”





Bagă ranga-i, fără milă,

Ca pe-o mînă în gropan


Şi, scoţînd pe Iepurilă,


Îl aruncă pe tăpşan.




Mai apoi, tot sare, sare,


Repetînd „I-ha!” dement –


Dînd de un gropan mai mare,


Cade, nefiind atent.




Strigă „ – Ajutor!”, de frică,


Din prăpăstii, cu ecou,


Şi-l aude Lupul Trică,


Urmărind trei vaci şi-un bou.




„ – Scoate-mă din hău afară,


Te rog, Domnu’ Lup, acuş,


Că-ţi voi da plocon la vară,


Dar superb, un măgăruş!”




Şi aşteaptă scula care


Îl va scoate la liman –


Doar e Lup şi-i cel mai tare,


Şef de haită, barosan.




Însă Lupul, panglicarul,


Cu mişcări de crai galant,


Scoate leneş celularul,


Apelînd pe Elefant.




„ – Domnu’ Trompy, vin’ degrabă,


Că-i nevoie de mata:


Să scoţi un măgar de treabă –


A căzut într-o hazna!”




Elefantul vine iute,


Ia pe trompă pe-l măgar


Şi îl scoate-n trei minute,


Fără opinteli măcar.




Zice-Asinul: „ – Har cu carul! –


Telefonu-i lucru rar! –


Da-n zadar ai celularul,


De n-ai sculă de măgar!”




MORALA:




Cine-l are – lucru mare –

 

Să vorbească de nebun! –


Ştremeleag dacă  nu are,


Şef să fie, la ce bun!?




Savin BADEA