O RARITATE DE BĂRBAT

Pe Dizengoff-ul plin de soare,
Ca o pictură florentină,
Un domn înalt şi cu monoclu,
A coborît dintr-o maşină.

Cînd să cotească-n Ben Yehuda,
L-întîmpină un cerşetor,
Cu haine aproape-n zdrenţe,
Şoptind cu glas tînguitor:

-Aibi “rahmanut, adoni” dragă
Dă-mi o “neduva”, cît vei vrea,
Şi pentru-această faptă bună,
N-am să te uit în viaţa mea!

Sînt om neputincios şi sufăr,
Nevoile mă strîng de gît,
Şi numai Dumnezeu mă ştie,
Cît sînt de trist şi amărît.

Se uită domnul, îl măsoară,
Şi spune bietului ovrei:
-Ti-aş da vreo cinci sau zece lire,
Insă, mi-e teamă c-ai să-i bei!

Te bagi în Iaffo, în vreo bombă,
Sau alt local ce-ţi iese-n drum,
Şi te îmbeţi cu şliboviţă,
Sau cu Jamaica sau cu Rhum.

-Mă iartă – spune cerşetorul,
De cînd mă ştiu n-am pus în gură
Nici whisky, nici coniac, nici vermut
Şi nici vreo altă băutură.

Atunci – adaugă bogătaşul –
Poate ţi-ai aranjat un joc,
Un pokeraş, un bridge sau pietre,
Sau alte jocuri de noroc?

-Greşeşti! – răspunse zdrenţărosul,
Da-n viaţă n-am jucat un pic,
Nici “chemin”, macca şi nici belotă,
Nici table, domino, nimic!

-Atunci, probabil, ai amantă,
Si duci o trenă de holtei.
Cerşeşti pe străzi o zi întreagă,
Iar seara-i, duci toţi banii, ei?

- Vai, ce idei vă trec prin minte,
Nu sînt chiar înger, pe deplin,
Dar nu ştiu dacă, vreodată,
Să mă fi dat la trup străin!

Femeile? Nişte capcane!
Păpuşi vopsite, mai ales,
Că n-au habar de sentimente,
Şi te iubesc din interes!

-Iubitule, - a spus nababul –
Eşti un luceafăr între stele.
Hai, urcă repede-n maşină,
Să te prezint soţiei mele.

Să vadă şi să se convingă,
Că nu-i poveste, nici capriciu,
În ce hal poate să ajungă,
Un om ce n-are nici un viciu!

Ion PRIBEAGU