duminică, 20 decembrie
2009
3.IONICĂ.
POVESTEA LUI IONICĂ CEL PROST (PORECLIT ŞI IEREMIA)
Prelucrare după povestea lui Ion CREANGĂ.
Amu, cică, într-un sat,
Trăia singur un băiat;
N-avea mamă, n-avea tată,
Nici-o rudă-apropiată.
Un străin era Ionuţ,
Ca picat din lac în puţ. 5
Băietanul părea uns:
Răbdător, tăcut, supus!
Satul i-a găsit tot rostul –
„Ion cel prost”, „Ionică Prostul”; 10
Tot de prost l-arată mecla:
Uite-aşa i-a mers porecla!
Ştiu însă o vorbă bună
Şi-o ţin minte cîte-o lună:
„Dracul – nu ştiu cum se face – 15
Tot în
cur la prostu’ zace!”
Satu-acela e izvor
De fete şi de feciori:
De sărmani, de gospodari,
De chiaburi şi boieri mari: 20
Toţi sunt ţanţoşi şi ţîfnoşi,
Mare neam de Feţi-Frumoşi,
Unu şi-unu – iaca-i numeri! –
Tot cu chebea* între umeri,
Dar căciula de-a căţeaua, 25
Parcă le-a fătat purceaua!
Doar Ionică, omul prost,
N-avea cap şi n-avea rost,
Să se-ncurce-n vorba lor; -
Lua bătaie (şi cu spor!), 30
Ce păţea, nu împărţea,
Doar spinarea lui ştia!
Vai şi-amar de el, ca dracul,
Încasa la pumni, săracul!
Ion, la crîşmă sau la joc, 35
Nu sta-n loc că era foc!
Şi la nunţi stătea deoparte,
Că e prost şi fără carte!
Era pui de bogdaprosti –
Unde-i el, acolo-s proştii! 40
Împietrit, făcea Tănasă,
Cînd ceilalţi băşesc vîntoase;
Sau se joacă de-a barbutul,
Povestind cum e fututul.
Îi plăcea să îi privească, 45
Pierde-vară, gură-cască!
„ - Sanchi!…Măi, ce mai poveste,
Cum o
dai, tot bine este!”
Vorba asta, va să zică,
Era vorba lui Ionică. 50
Dacă lui Ionică Prostu’
Îi plăcea treaba şi rostul,
Ce făceau, ce învîrteau,
Flăcăii care glumeau,
Ce puneau la cale – bine! – 55
El se bucura… în fine,
Da din cap ca popîndăul,
Şi-şi zicea în gînd flăcăul:
„Cum o dai, tot bine este!”
Ce spunea, altă poveste. 60
Dacă din ce se făcea,
Îl nemulţumea ceva,
El icnea, se poticnea
Şi tăcea molcom, cocea!,
Ca un ins stingher, străin, 65
Ca picat din cer senin,
Un neisprăvit, o poamă,
Nebăgat deloc în seamă.
Satu-acela de flăcăi
Era plin de hăndrălăi – 70
Unde este un flăcău,
Sunt şi fete căcălău;
Unde sunt flăcăi în cete,
Sunt cu mult mai multe fete!
Aşa-i de cînd lumea este, 75
La fel fetele aceste:
Ba mai grase, ba mai slabe,
Mai puştoaice şi mai babe,
Tinerele şi bătrîne,
Şi zănatice, şi zîne, 80
Şi frumoase, şi urîte,
Bărbătoase, dar şi slute,
Bogătaşe şi sărace,
Harnice sau dobitoace,
Inimoase, lenevoase, 85
Flori alese ori scîrboase –
Erau, una cîte una,
Otova, de toată mîna.
Biete fetele, ca fete,
Puneau ceasul pe perete 90
Şi-aşteptau, furiş-grăpiş,
Ceasul lor de măritiş,
Cum aşteaptă îngrăşatul,
Porcul, ziua lui, Ignatul.
E o vorbă pe la noi: 95
„Joi abia, ţapule,
Ici la tine supt bărbiţă,
Ici la mine-n chiperniţă!"
Sau alt zis: „Te tai la gît,
Că am burtă de umplut!” 100
Mai şi vorba nu-ştiu-cui:
„Tot paiul cu umbra lui!
–Tot petecu-şi află sacul!”
Sau pe dos, s-o ştie dracul!
Vorba lui, vechea poveste: 105
„Cum o dai, tot bine este!” –
De s-aşază la mijloc
Şi o leacă de noroc,
Atunci ştii ce bine pică
Vorba prostului Ionică? 110
Dar iertaţi şi Dumneavoastră –
Să venim la vorba noastră.
Între-acei flăcăi vlăjgani
De chiaburi mai bogătani,
Din sat, din vecinătate, 115
Era unul mai cu carte,
Un fruntaş avut, cu straie,
Nea Vasile a Hărgaie,
Care s-a-nsurat şi luat
Tot fată de om bogat, 120
Pe fata popii Cioric,
Pe Catrina cu ilic,
Un boboc, cea mai frumoasă,
O zurlie arţăgoasă,
Cea mai hazulie fată; 125
Dacă faci prin sat o roată
Şi-n jur, prin împrejurime,
Cum e ea, nu-i alta, nime’!
Vă mai rog s-aveţi răbdare
Să aflaţi minunea-mare, 130
De cînd popii i se spune
Nea Cioric, ca la grăsune.
S-a lăţit porecla-n sat
De cînd Dascălul a dat
Peste popă o năvală, 135
Nu ştiu din ce nimereală:
L-a zăpşit atunci pe popa
Molfăind cioriciul – hopa! –
Un poltoc din cele tari,
Chiar în sfîntul de altari, 140
Şi în chiar postul cel mare,
Popa neavînd răbdare.
Supărarea – ce să-i faci? –
E-ompărţeală de colaci:
Înciudat, Moş Dăscăliciu 145
L-a pîrît de-acel şoriciu
Şi l-a dat pe beţe rău,
Ca să-l bată Dumnezeu.
Să ferească Domnul, Sfîntul,
Cum ne chinuie cuvîntul!: 150
Dacă oamenii aflară
Acea faptă mai murdară,
Cam cît negru-n unghiuţă,
I-au pus coadă frînghiuţă,
O codiţă mai năroadă, 155
Un cioric cusut pe noadă.
Că anapoda mai sunt
Oamenii de pe pămînt! –
Chiar cînd văd cu ochii lor,
Parcă dracul le dă spor! 160
Acum să venim de-acasă,
Că povestea nu ne lasă.
După ce s-a isprăvit
Nunta fetei ce-au iubit,
Toţi flăcăii, toţi dănacii, 165
Au rămas ca fierţi, ca racii;
Opăriţi, bătînd din buze,
Parcă li s-au pus ventuze.
Şi, s-alunge din alean,
Stau călare pe buştean, 170
La crîşmă, de-o săptămînă,
Pe băute, într-o rînă:
Nu le pasă de iubit,
Nici de vacă de hrănit,
Nici de bou de adăpat, 175
Nici de cai de ţesălat –
Cum îi omul gospodar,
Cu căruţă şi cu car,
Şi cu casă, şi cu masă,
Nici-o treabă nu-i apasă, 180
Şi nici grabă n-au de treabă,
Şi nici gloabă de podoabă!
Iar Ionică prostălăul,
Fecior falnic cît Ceahlăul,
Cît pe ici, cît pe colea, 185
Doar în urma lor şedea.
A intrat în crîşma joasă,
A strigat la crîşmăreasă,
Să-i aducă o sîngeacă
De rachiu şi, cuc pe cracă, 190
A rămas smerit, stingher,
Biet băiat, într-un ungheri,
Un strein, un oarecare,
Cînd se-aprinse cionca tare.
Iar flăcăii, tontălăii, 195
S-au pişat în dosul clăii,
Luînd de coadă pe beţie,
S-o îmbete în prostie!
Mai tot focul şi-l vărsară
Ce-l aveau la inimioară, 200
Un alt către alt cîrlan,
Cum e omul cel sărman,
Care prinde-o leacă chef,
De-l înjură şi pe şef.
Zice unul, cel mai prost: 205
„ – Mă, da’ nătărăi am fost!
De-am lăsat aşe măiastră
Să scape din mîna noastră –
Aşa trupuşor mlădiu,
Aşa sîn mai azurliu, 210
Aşa flori de ochişori,
Negri şi scînteietori,
Şi sprîncene încordate,
De te bagă în păcate!
Nu ştiu dacă ne-o mai da 215
Dumnezeu, în mila sa,
Alta-n ochi a mai vede,
Că prea tîrtoşă mai e!
Iar şiretul de Vasile
Ne-o fură în şapte zile; 220
A făcut ce a făcut,
A muncit şi s-a zbătut
Şi-a ajuns chiabur din mers,
Un pervers care ne-a şters
Păpuşoiul de pe foc, 225
Să ne plîngem de noroc!”
Altul: „ – Dau doi bani, păreche,
S-o pup ici după ureche
Şi-ncă-o dată mai cole,
Unde ştiu că bine e!” 230
Zice şi-altul: „ – Iaca, bine,
Dau cămeşa de pe mine,
Să mă lase mai apoi
Să-i vîr mîna-n sînii goi,
S-o mai hodinesc o leacă 235
Printre ţîţe şi la floacă.”
„ –Te cred, neică, urlă altul,
Că nici Popa-cel-Înaltul
Nu s-ar da, mă rog, în laturi,
Dac-ar prinde-o peste haturi. 240
Dar eu,măi,dragă Pulică,
Pentru-aşe de păsărică,
M-aş da rob la turci, Tălpane,
Să mă taie-n iatagane,
Dacă m-ar lăsa ‘mneaei 245
Să mă culc la sînul ei,
Sînişorii azurlii,
Vorba lui Mărin – nurlii.”
„ – Bine ţi-ar mai fi, ehei! –
Zise-atunci un alt holtei, 250
Mai tomnatic, din bătrîni,
Fără grijile cu sîni –
Dar ajuns-ai prea departe!
Dacă ţi-ar fi fost, încalte,
Cereai fata la părinţi, 255
Nu scrîşneai acum din dinţi.
Ai şezut la eleşteu
Gură-cască, teleleu!
Acum na-vă cîte-un pai
Să scobiţi prin dinţi mălai! 260
Luaţi o leacă de pelin
Şi clătiţi-vă puţin!
V-aţi trezit cu ţuica-n nas
La trei zile de Ispas.
Geaba plîns, geaba oftat: 265
Gata – a zburat! – s-a dat!
În bucătăria ei
Stă Catrina cu Grivei!
Gata vorba, nu-i de şagă,
Vă lipseşte cîte-o doagă!” 270
Ionică cel Prost cum sta
De o parte şi visa,
Nu s-a mai putut opri
De-a tăcea şi-a chicoti;
S-a sculat de unde sta, 275
Despuiat de frica sa;
S-a dus drept la hăndrălăi
Şi le zise: „ – Măi, flăcăi,
Tot mă ţineţi voi de prost,
Dar mai proşti tot voi aţi fost; 280
După cum văd eu prea bine,
Sunteţi mult mai proşti ca mine.
Geaba ţineţi nas pe sus
Şi vă daţi ţanţoşi la spus!
Ce-mi daţi voi, bătu-o-ar vina, 285
S-o ferchezuiesc pe Catrina?
Cum vreţi voi, cu-ăl pulărău
De faţă – bărbatul său!
Chiar acuma, dacă vreţi,
Un ceas-două, măi băieţi!” 290
Atunci toţi flăcăii fleţi,
Îndrăciţi de ciudă, beţi,
Au sărit, zdrobind paharul,
Şi s-au repezit cu parul,
Ca hultanii, pe Ionică, 295
Zicînd: „ – Bă, tu, pulă mică!
Ce-ai zis tu, măi, Sărăcilă?
Că beuşi cu Sarsailă!
Îţi bea minţile rachia?”
Zise altul: „ – Dau eu mia, 300
Pe bătute, zău, vă jur!
Da’ să-i daţi la cap şi-n cur!
Să înveţe altă dată
De-a vorbi aiurea, bată-l!”
„ – Da’, ia, daţi-i pace, măi! – 305
Zice altul spre flăcăi –
Poate că el ştie bine
Ce vorbeşte şi cum ţine…
Să ne-arate-ntîi el fapta
Şi-apoi să îşi iee plata! 310
Lauda, de-i multă, strică! –
Ia, spune-ne, măi Ionică,
Ce să-ţi dăm? Cai, boi sau vaci?
Ca să faci ce-ai zis că faci.”
„ – Ia, una de noauă lei! – 315
Zise el către holtei –
Şi-o vadră de vin vîrtos;
Nu vă fac prea mult ponos.”
„ – Iaca, una, noauă lei –
Zise unul dintre ei – 320
Vadra cea de vin şi-n turmă
O vom bea, dar toţi, la urmă!…
Da-s aşe de supărat
Că doresc şi-aist păcat!”
„ – Fie, chiar şi-aşe, Georgică – 325
Zice şugubăţ Ionică. -
Acum, cîţiva, hai cu mine,
Să puneţi de-o pîndă bine,
Pe părete,-n dos la casă,
La Vasile şi-a frumoasă. 330
V-aţi uita pe ferestruică
Şi-ţi vide un nor de ţuică,
Şi-apoi eu, prin toată casa,
Cum o zgîlţîi pe mireasa!
Dar încet cu ţopăiala, 335
Să nu crească bănuiala:
Vîrîţi omul în prepus,
Să vă dea cu cracii-n sus;
Şi-atunci ce o mai făcea
Nu va fi din vina mea!… 340
Eu cu cîinii – fleosc şi trosc! –
Nu mă latră, mă cunosc.
Dar să luaţi la pîini muiete
Cu rachiu şi… la perete!;
Cîinii muşcă miezul pîinii 345
Şi-ngăimaţi aşe toţi cîinii –
Mi-i daţi cu botul pe labă,
Pîn’ oi face eu pe treabă!…”
Atunci trei-patru flăcăi
Se iau după prost prin văi, 350
Prin ogrăzi şi prin grădini,
Stîrnind cîini şi mărăcini.
Şi, hai-hai, şi haida-hai
Prin ograda lui Mi’ai,
Pîn’ la casa cu pricina, 355
Unde şade ea, Catrina -
La casa lui Moş Vasile,
Cel cu nunta-n şapte zile.
În puterea nopţii triste,
Toţi cu nasuri prin batiste, 360
Că-i umfla un pui de rîs,
Nu puteau vorbi, nici „pîs”!
Deschid poarta din zăvor
Şi-n ogradă nu-i Azor –
Cîinii fără să-i zăpşască, 365
C-aveau nunta lor cîinească,
Cu bătaie, vai de mine!,
Dar cu-atîta rău, mai bine!
Cei patru dănaci se pun
La o pîndă sub un prun, 370
Pe peretele din dos,
Cum s-au înţeles frumos.
Iar Ionică Prostălăul,
Bucuros că nu-i dulăul,
Se duce-n cerdac la uşă 375
Şi bate c-o vergeluşă:
„ – Baică Sile! Nea Vasile!
Eşti acasă, baică Sile?”
Doar Catrina se trezeşte
Din somn şi bodogăneşte: 380
„ – Scoal’, bădie, săi, tălică!
Că dă-n uşă şi ne-o
strică!”
Iar Vasile, somnoros,
Se scoală viteaz de jos
Şi se duce-n uşa tinzii,
385
După ce-a zîmbit oglinzii,
Şi întreabă, sigur, solo:
“ – Care eşti? Cine-i
acolo?”
“ – Eu, baică Vasile, eu!”
“ – Care eu? Ce derbedeu?”
390
“ – Eu, Ionică, omu’prost!...”
„ – Tot nărod rămas ce-ai fost!
Numai tu prin mărăcini,
Asmuţi cîinii prin vecini,
De se-nvîrt şi-arată colţii, 395
Taman în puterea nopţii,
Cînd tot omul doarme dus;
Oare ce-i ave de spus?” –
Zice Vasile căscînd.
„ – Stai, baică Vasile, blînd, 400
Desfă uşa şi-am să-ţi spun,
De ce urlu de nebun.
Nu mă lăsa!...Doar matale
Eşti nădejdea mea, că-i jale!...”
Vasile are obraz: 405
Se înmoaie la necaz
Şi –i dă drumul lui Ionică
Pe poteca cu sipică.
Apoi pune uşa-n fiare,
În cîrlige şi-n zăvoare. 410
Dar cînd intră amîndoi
În odăi pe neguroi,
Bojbăind pe la uşori,
De vreo două sau trei ori,
Se împiedecă pe prag 415
De un ditamai ciomag.
„ – Da’, ce-i, măi Ionică? – zice –
Nu dau turcii, bre,
voinice!”
Ia opaiţul, l-aprinde,
Cască leneş şi se-ntinde:
420
“ – Nu dau turcii iar în
ţară,
Să scoţi oamenii pe-afară,
Pe o lună somnambulă,
Negură-catran şi hulă!”
“ – Of, baică Vasile, of!
425
Rău mă strînge un pantof!
–
Rîde Ionuţ Prostovanul,
Desculţat mai în tot anul!
–
Ba mai rău decît dau
turcii,
Sînt cam luat în vîrful
furcii: 430
Satul m-a văzut sărman,
Biet băiet străin, cîrlan,
Şi-ar vre să mă dea la
oaste,
Cu arcanul prins, la
coaste:
Vornic, Paznic şi Moş
Broască 435
S-au vorbit să mă găbjască,
Dar simţindu-i înhăitaţi,
Am scăpat dintre turbaţi;
M-am ferit, m-am furişat,
Pînă cînd i-am încurcat
440
Şi-am spulchit-o repejor,
Fiind mai iute de picior.
Şi-am ţinut-o prin ocoale
Pîn’ la casa dumitale.
D-aci doar moartea m-o lua, 445
Afară de dumneata,
Doară să mă dai, tăluţă,
Să te scapi de-l găgăuţă!”
„ – Ţine-ţi firea, măi Ionică,
Nu mai tremura de frică, 450
Doar nu este ţara-n pradă,
Eşti la mine în ogradă!
Socru-mieu e Popă-n sat;
Vornic, naşu-mieu, Ignat;
Paznic, Moşu-mieu, Gîndacu’, 455
Tata e vatman... ce dracu’!,
Oi pute să fac ceva
Pe supt mînică, cumva,
Pentru tine, să te scap! –
Dar tu bagă bine-n cap, 460
Că la vara viitoare
Om să fii şi tu, tîlhare;
La arat, la semănat,
La săpat, la treierat...”
„ – D-apoi mai încape vorbă, 465
Nu mata îmi dai de-o ciorbă?
Numa’ mult stau şi mă mier,
Ce-au c-un biet băiet stingher?;
Pentru ce mă urmăresc,
M-asupresc, mă prigonesc, 470
Îndîrjiţi pînă-ntr-atîta,
Că n-am dat la cap cu bîta!”
„ – Lasă, măi Ionică, asta,
Gata, ţi-a zburat năpasta!
Nu te teme chiar aşa, 475
Eşti scăpat în casa mea!
N-ai habar! Am încărcate
Trei pistoale, agăţate
Colea-n cui şi cînd ţintesc
Dau la fix
şi nimeresc! 480
Dar nu ştiu ce să mai zic
Ca să nu greşesc nimic!
Or fi pus ochii pe tine,
Nu e vorbă şi nu-i bine,
Dar tu umbli prea fulău, 485
Dănac, crai şi pulărău,
De colo-colo şi-ntîi
Fă-te om de căpătîi:
Ia şi te însoară-n sat
Şi de oaste eşti scăpat! 490
N-or mai ave nici ce zice
Şi-ţi faci casa ta, amice!
Haidem să te toporîm,
De grabă, ba chiar acum!
Îţi dau fată bună, bine,
Nu m-a fasce de ruşine,
C-am crescut-o de mai mică,
Pe potriva ta, Ionică!
Ioana Tudosicăi! Fina!
A din deal de Mărgulina... 500
A năşit-o socru-mieu
Şi dă bine, ţi-o spun eu!
Vă fac ginere, mireasă,
Într-o noapte, ici, în casă;
Te cunun eu şi nevasta, 505
Doar s-o vrei, şi-n noaptea asta!...
Zi şi tu, Catrino-nună,
Îi făcem cu casă bună? -
Nu-n bordei, casă de piatră,
Să-i trozneascăfocu-n vatră! 510
Şi-om juca la nunta voastră
O bătută supt fereastră,
Să gonim şi să dispară
Puricii de astă vară.”
„ – Nu-i aşa? Nunta e gata! 515
Numai de-ar mai vre şi fata!” –
Zice Catrina de-ndată
Ce-nghiţise o bucată
De cîrnat înmiresmat,
Să-şi astupe un căscat. 520
„ – Da’ ce-a mai căuta şi-aceea,
Doar n-o umple veşca ceea
A ei cu vreun borş, cucoană,
Că-i dau mire pe sprînceană!”
„ – Ia, amu ştiu c-ai vorbit, 525
Te-ai prichit, ai ameţit!” –
Zice Catrina şi-odată
Îşi bău ulcica toată;
Înţepată, oala-i spartă,
Gata să se ia la ceartă! – 530
„ – Măcar că leorbiţi bărbaţii,
Cum vă place, ca savanţii,
Dar eu, slavă Domnului,
Am văzut scrîntiţi destui:
Un examplu,-ar fi Ionică, 535
Dar e paşnic şi nu strică;
Dar din fete, tot deştepte,
N-am găsit gunoi de fete!” –
Mai zice Catrina, luată
În taifas, îmbujorată. 540
„ – Partea dacă nu veţi ţine
Una alteia, nu-i bine!
Şi-apoi cine să vă ţie?
Turuiac, într-o prostie!” -
Mai zice, rîzînd, Vasile. 545
Dar Catrina ţipă: „ – Zi-le!
A-ba, bre, Ionuţ ce are? -
Zboară vînt prin buzunare!”
„ – Fato, nici Ionuţ nu-i bun?
Nu-i prea prost, nici bărzăun! 550
Iar dacă chitim şi-ntîi,
Nu-i Ioana de nasul lui!
Dar, mă rog, cine-ar fi ea,
Să i-o rupă careva,
Tot trăgînd-o de rochiţă, 555
Să i-o facă ferfeliţă!
N-o fi aşteptînd şi-aceea
Pe vreun prinţ sau, vorba ceea,
Feciorul Pulei Spătariul,
Căcănarul şi curvarul.” 560
„ – Dar ce grijă atîtica
De Ioana lui Tudosica?
Mînca-i-ai să i-o mănînci,
Că doar ea nu-ţi dete brînci!
Să mă ierte nea Ionică, 565
Că vorbesc de păsărică!...”
Dar Ionică, vorbă nu-i:
Avea sprijin în Văsîi,
Dar mai bine-n Catarina:
Cu ea scărmănase lîna, 570
Cu ea caere făcuse,
Torcînd fuse după fuse.
Fiind băiet sărman, răgace,
A slujit două conace:
La părinţii lui Vasile 575
Şi-ai Catrinei, ani de zile.
Ca argat, Popa Cioric
L-a tocmit pe puşti de mic:
Cine-a scos la scăldătoare,
Cînipa din topitoare? 580
Ion cel Prost şi cu Catrina,
Fata Popii, gospodina.
Ca-ntr-a cîntului poveste –
„Cum o dai, tot bine este!”:
„A zis Lelea că mi-o da 585
Cînd s-o coace cînipa
Ş-a duce-o la topitoare
Şi mi-a da dintre picioare!”
Cu Catrina puse fuse,
Depănase fire smulse, 590
Lua călepe repejor,
Cu ea de pe răşchitor,
Cu Catrina neveditul,
Piguilitul şi ghilitul,
Cu Catrina peste tot, 595
Pas cu pas şi bot în bot!
Ei, ce mai la deal, la vale,
Cu Catrina tot în cale;
Catrinel, ce va-să-zică,
Ştia treaba
lui Ionică 600
Şi Ionică cumsecade,
Pe-a Catrinei şi cînd şade!
Cum să spun? Din scăldătoare
O ştia de fată-mare!
Cum a fopst? Cum s-a-ntîmplat?
Au căzut de mici la pat:
Şi-n cîmpia înflorată
N-a mai fost Catrina fată,
Că Ionică Prostăvanul
I-a vîrît la zbeg „coceanul”, 610
Cît oleacă, cît pe mînă...
Se futeau şi-o săptămînă,
Mai pe bune, mai în şagă,
El ei drag şi ea lui dragă!
Ce noroc pe Vasilică, 615
Că ia dat el cep, Ionică;
S-a trudit s-o găurească,
Să i-o ia Vasile doască!
Ion făcuse începutul,
Cu durutul şi plăcutul – 620
Vorba e c-aşa muiere
Se mărită în avere!...
Cum s-o ceară el, Ionică,
Popii, ne-avînd nemică? –
Nici avere, nici leţcaie, 625
Pulă doar şi două coaie!
„ – Ei, ce zici? Hai, Ioane, puţă,
Iai treaba pe mînecuţă?
Te hotărăşti să te-nsori?
Nu te rog de noauă ori!” 630
„ - Apoi, dă, baică... tălică... -
Zise încurcat Ionică,
Scărpinîndu-se în cap
Natantolul de harap –
Dumitale ţi-i uşor 635
Să mă iai peste picior:
Ai femeie, ştii şi ce e...
Ce să fac eu c-o femeie?”
„ - A... ra! Ioane, prost mai eşti!:
Uite-aşa, să o iubeşti! 640
D-apoi n-or face făsui
Omul cu femeia lui!
Uită-te cum ne-om juca,
Eu şi cu femeia mea!
„Pune mîna unde-i lîna, 645
Cum am pus eu la Catrina!”
“- Doamne, baică, tare
eşti,
Nu ştiu cum de şuguieşti,
Faci copilării, nu-ţi pasă,
Că avem străini în casă!” 650
“ - Da’, ia las’, Catrină, gluma,
Nu te marghioli, ca muma,
Că Ionică e de-al nostru,
Om de-al casei, ştie rostul!...
…Ei, Ionică, ai luat samă? 655
Sau uitaşi şi cum te cheamă?
Tot nu ştii ce ai să faci
Cu nevastă-ta-ntre craci,
Cînd, mă rog, te-ai însura?
Să o dai pe mina mea, 660
Căp de-asta nu-I supărare,
Chiar de-a fi şi fată mare!”
“ – D-apoi, baică, dumitale,
Ţi-e de şagă, ai parale,
Ai şi mamă, ai şi tată, 665
Să te-nveţe dintr-o dată!
Dar eu n-am avut la cine
Să învăţ, de rău, de bine,
C-am rămas de mic sărac
De părinţi şi-s… tolomac!” 670
“ – Apoi zic oamenii bine
Că eşti de nimic, streine!
Un puţoi prost şi-un cornut,
Prostovan nepriceput!...
Ce-mi dai mie să te-nvăţ 675
Ce să faci cu pula băţ,
Cînd nevastă-ta, Ionica,
Vrea să-I mîngîi păsărica?”
“ – D-apoi ce nu ţi-aş mai da,
Chiar din sărăcia mea! 680
Amu n-am, dar dacă vrei,
Am una de noauă lei!”
“ – Bună-I şi aceea, iete!,
Ad-o-ncoa, pe drept, băiete,
Să te-nvăţ tot meşteşugul, 685
Cum să pui în broască drugul,
Taina din gospodărie,
Ca norocul să te ţie:
“Că dacă nu-I pulă,
Casa nu-I sătulă!” 690
Ia Ionuţ cei noauă lei
Şi plăteşte, un-doi-trei…
În palma lui Moş Vasile,
Cel cu nunta-n şapte zile!
El o ie acea hîrtie 695
Şi-o plezneşte de chelie,
Zicînd bucuros: “ – Văleu! -
Noroc de la Dumnezeu!”
Apoi şi-o aruncă-n pungă,
Pe răboj trăgînd o dungă. 700
Zice spre nevastă-sa:
“ – Hai, Catrină, vino-ncoa!
Ia Aşează-te oleacă,
Cum şti tu, pentru cea joacă,
Ia ridică-ţi poala-n cap, 705
Ca să vadă ăl proţap,
Prostul ăsta de Ionică,
Ce-ţi fac eu la păsărică,
Ca să ştie dumnealui
A face la fel cu-a lui!...” 710
“ – Vai de mine şi de mine! -
Zice soaţa – Mi-e ruşine! -
Pune peste ochi o mînă -
Asta-I încă una bună:
Te-ai cam ramolit, bărbate! 715
Vorbeşti cu păcate, poate,
De pe lumea cealălaltă!
Nu te-aprinde, las-o baltă!
Nu cumva te-ai apuca
De făcut cu mine? – Ba! - 720
Prea-I năzbîtie netoată,
De faţă cu lumea toată!
Strîngeţi minţile acasă!
Stai, zăludule, mă lasă!...”
“ – Ia taci, bre, Catrină, taci! 725
Vezi ce faci că am mulţi draci!
Iaca, ia cei noauă lei,
Ia-ţi mărgele şi cercei!...”
Deodată o prăvale
Peste pat şi-o ia de şale, 730
Dîndu-I poalele în cap,
Ca să vadă ăl proţap:
“ – Tu priveşte ca la teatru,
Dar deschide-ţi ochii-n patru
Şi beleşte-I, măi Ionică, 735
Ce-I face u la păsărică!
Hai, învaţă cu temei
Pentru cea de noauă lei!”
Şi dă-I, dă-I şi dă-I şi dă-I,
De-I merg petecele, măi!... 740
Catrina, văzînd şi ea
Ce bărbat tîmpit avea,
Nătărău şi tăntălău,
Cum da ritmic din popou,
Închise ochii ca mîţa, 745
Făcînd opturi, fîţa-fîţa,
Şi, cu-ncetul, mai apoi,
Sta ca moarta-n păpuşoi.
Iar Ionică Prostovanul
Holba ochii, ca broscanul, 750
Gură-cască şi rămase
Împiewtrit, de Lemn-Tănase;
Îi scurg balele, viermi laţi,
Ca la cîinii cei turbaţi!
“ – Ei, Ionică, ştii acum 755
Despre treabă, ce şi cum?” -
Zise Vasile ignite,
După ce s-a mîntuit,
Cu limba scoasă-afară,
Gîfuind cîineşte iară - 760
“ – Ei, acum eşti dumirit,
Ce-ai să faci tu, negreşit,
(va urma)
Savin BADEA
