DE LAPTE - OLTENIADA - DIVINA COMEDIE OLTENEASCĂ şi DECAMERONUL OLTENESC

DE LAPTE - OLTENIADA - DIVINA COMEDIE OLTENEASCĂ şi DECAMERONUL OLTENESC

DE LAPTE

191

Prelucrare după Marin SORESCU

1




Oare-aţi văzut pe cîmp o vrăjitoare? – I

Biet-Mitru, da! Şi ce-o fi auzit

Din vrăjile Ioncicăi!? Ea, călare, 3

2




Pe-un sul pentru ţesut, închipuit

Ca mătură, sta goală, despletită,

Prin iarba-n spic şi fînul necosit. 6

3




Cu păr ponegru, negru-corb, ispită,

Aşa, în vînt, cu sînii tari, pietroşi –

El, curios, văzînd-o Afrodită, 9

4




Ca omul sta, uimit de sîni, prin boji.

De ce să n-o asculte, să ia seama

Măcar o ţîră la doi ochi focoşi? 12 II

5




Şi îi sclipea părul ei negru, coama,

Şi îi sclipea pielea ei albă-nea!...

Zbura femeia goală – nici năframa, 15

6




Nici hala zbuciumată, neam pe ea! –

Prin fînul nalt şi iarba deasă-n floare,

Spunea doar nişte vorbe, cam aşa: 18

7




„- Ţîr de la vaca lu’ Ion Stan Mardare,

Ţîr de la Tăgărîla, a de cea,

Ţîr de la capra lu’ Tiuganu, care… 21

8




Ţîr de la iapa Rinii – prin smicea –

Ţîr de la Savu, Bîţu, Nu-ştiu-cine –

Ţîr de la toate lapte-n vaca mea!” 24

9




El asculta pitiş prin mărăcine: III

„ – Ce se tot ţîrîie, mă, fir-ar ea

A relelor!...” – iar cînd văzu mai bine: 27

10




Era Ioncica Moise – ea vrăjea! –

Îi da-nainte şi juca şi sîrba:

„ – Ţîr de la vaca aia…” – tot aşa. 30

11




„ – Ţîr – zice Mitru – şi din drîmba-strîmba!”

„ – Ţîr şi din drîmba, dacă vrei şi vrei,

Fir-ai împeliţat! Ce-mi ţii tu zîmbra?! 33

12




Ce caţi, nărodu dracu, prin costrei,

După femeie goală, despuiată?”

„ – Dar tu de ce aprinzi în om scîntei, 36

13




Ici, în poteca mea, dezbăierată?”

Muierea a fugit. Acas’, din pat,

Se scoală, dimineaţa, la privată, 39

14




Cum iese-n curte omul înfrînat.

Se pişă lapte… „ – Ptiu! A vrăjitoare,

Ce-am zis mă ţurui, că m-a fermecat!” 42

15




Se uită iar, mai dă o roată mare

Şi mai încearc-odat’, un firicel…

Ce mai, e lapte-lapte! O căldare! 45

16




A doua zi şi-a treia zi – la fel!

Se ia de gînduri. Fuge la Ioncica:

„ – Păi n-ai zis tu aşa, ca un mişel? 48

17




Aşa îţi trebuie! Să-ţi cari olica!”

Şi-apoi, rîzînd: „ – E bun să-ţi faci săpun!

Dar te blesteamă lumea: lu’ Florica, 51

18




Lu’ Lungu, lu’ Tiuganu… lor, te spun!

Că le-ai prădat tot-tot: vacă şi oaie,

Iapă şi capră, tot ce-aveau mai bun!... 54

19




Aşa-i că faci o zi de post?” „ – Aşa e!

Mă piş şi-o zi. Dar voi să mă dezlegi.

Cad şi-n genunchi, dezleagă-mă, Ioncioaie!” 57

20




„ – Nu te dezleg. Şi cînd ai să-nţelegi,

Muierile-or să te zburătăcească,

Că laşi copiii fără lapte, blegi!...” 60

21




„ – Iar eu te spun că umbli-n rostopască

Şi că faci farmece la vaci, să-i furi…”

„ – Poţi să mă spui şi n-or să-ţi mulţumească, 63

22




Că m-au văzut toţi goală, în călduri.”

Şi n-a vrut să-l dezlege asta, muică.

Pişa: ori gros, ori subţiat, copturi… 66 IV

23




Şi albăstrea. Da-n lapte praf, ţăţuică,

Ozîcă, depindea şi ce mînca.

De-abia mînca, abia mai bea o ţuică. 69

24




Că-i fermecat… e!, asta se vedea!

Părea că-i tras din spurcăciuni anume

Şi se strica ăl lapte, viermuia. 72

25




Sta-n bătătură lat, o mortăciune.

Pe Mitru scîrba îl prinsese rău.

Bolea, slăbea şi se-nmuia, cum spune. 75

26




Sau se-mpietrea! Sta falnic, popîndău!

Şi s-anrăit la suflet. Ca pădurea,

Ca parul împietrit, ăl biet flăcău! 78

27




„ – Hai la Ioncica!” – Ia de cot securea

Şi-i ia din drum pe Liu Constandin

Şi pe Sălcianu Nae – doi „aiurea”, 81

28




Doi cantauri, de băutură plini.

Noapte de noapte, pe la cîrciumioară,

Ca nişte colii, prin scaieţi şi spini… 84

29




Acum treceau spre casă, bunăoară,

Cu toţi copiii landră după ei.

Le zice Mitru: „ – Inapoi! La gară!” 87

30




„ – Nu ne dă drumul neam de neamul ei!”

(Cîrciumăreasa îi ştia de-ndată:

Nu le făcuse ea regim! – ehei! - 90

31




Nu-i mai primea – program – o zi, o dată…

„ – Haideţi cu mine!” Aia au rămas

La cîrciumă, sub umbră parfumată. 93

32




O strigă Mitru, cu putere-n glas,

Pe-acea cîrciumăreasă, o arzuică,

Zisă Budeanca, fată de pripas, 96

33




A lui Moş Şonea. Sta la ferestruică.

„ – Deschide, gagă, numai un minut,

Să-mi beau cinzeaca, plină-ochi cu ţuică. 99

34




Cînd a deschis femeia, la băut, V

Au dat năvală şi-ăia doi, berbecii.

„ – Lasă-i, Budeanco! Am să-ţi dau năut… 102

35




Fac cinste ţuica, ei să dea dovlecii.”

Băură tot, la blană! – Basamac,

Spirt stins cu apă, de-l de-l beau şi grecii, 105

36




Şi-l dau pe gît beţivii… Vin, de leac,

Nu era ioc, că n-avea cin’ l-aduce,

Taman din Drăgăşani, din ălalt veac. 108

37




Beau ţuică-basamac, o zeamă dulce…

Din cînd în cînd, Mitru ieşea pe-afar’

Şi se-ntorcea pămînt, cu ochii-n cruce. 111

38




„ – Da’ altă băutură n-ai la bar,

Mărie, Rie, Riţă, porumbiţă?”

Nu nimerea de-al dracu, de coţcar. 114

39




„ – Zeamă de varză... am.” „ – Dă, crîşmăriţă,

Şi adă la tot satul un urcior!”

Bea Mitru oala – iese-n poieniţă… 117

40




Şi oţărît se-ntoarce: „ – O omor!

Pe Dumnezeii ei, unde-i securea?” –

Aia s-a dat după tejghea, uşor. 120

41




Dar Mitru-i puse, cu gînd bun, aiurea,

Boldoaşca lui de galbeni. „ – Marş, flăcăi!” -

Să-i mai urnească la trecut pădurea. 123

42




„ – Pe unde, mă?” „ – Pe văi, la Nătărăi!

Hai la Ioncica. Vreau să mă dezlege!”

„ – De ce, mă?” „ – De-asta! Gagă, adă-mi, măi, 126

43




Şiştarul de muls vaca, să se-nchege…

Şi-ntoarce-te cu spatele o ţîr.”

Cel tolomac, ca un izvor în lege, 129

44




Că nu-i fu greu, de cît bău! Şi, ţîr!,

Li s-a părut sau n-au văzut prea bine.

Iar Mitru se-nvîrtea ca un ceacîr: 132

45




„ – De nu vrea nici acum dezleg, străine,

O ciozmăţesc, Vai!, o omor de tot!

Face de rîs comuna a ruşine, 135

46




Cu farmecele ei pe cal, un ciot!

Fir-ar a deavu, face la moşmoane

Şi mi le-aruncă mie peste bot, 138

47




În casa mea!?...” „ Nu chiar în cas’, ţărane.”

„ – E!, a făcut un farmec şi s-a prins

De-a apoiazma… N-o fi vrut, bălane.” 141

48




„ – Ce apoiazma, mă!, că fac întins,

De-amar de timp!... Şi n-a-ncetat calvarul!”

Beţivii-au rîs de el, de, într-adins!: 144

49




„Melic”, „Lapte de Cuc”, ei, na, „Mulgaru”,

Ba „Om de lapte”… l-au tot poreclit.

„ – Şi n-ai fost, mă, la ea, cu parul, 147

50




S-o miruieşti?” „ – Păi nu, că m-a vrăjit!

Ştii, precum dătorneşti un cîine

Fără stăpîn – aşa m-a dătornit.” 150

51




„ – Mai du-te-odat’! Şi nu lăsa pe mîine!”

„ – Păi de-aia luai securea, s-o lucrez.

Să vezi ce intru-n ea, ca-n miez de pîine! 153

52




Să vezi ce ţi-o lucrez! Aşa, în piez!

Ceşnica dracu! Şi-a găsit mîrlanul!”

„ – Păi, dacă vrei să merg şi eu, să vezi!” – 156

53




Se hotărăşte, bărbătos, Sălcianu:

„ – Eu nu vreau lapte, eu aş vrea rachiu!

De are-aşa putere, cu toptanul…” 159

54




„ – Păi tot rachiu faci tu, de cînd te ştiu!” –

Îl rîde Mitru-n toiul veseliei.

„ – Nu, vreau rachiu! Să fiu şi eu hangiu!” 162

55




Şi-au luat-o-n piept pe Calea Primăriei. VI

O strigă ei subt deal, pe Ududoi.

Ioncica-i auzi din capul viei 165

56




Dar nu vru să răspundă vistavoi.

„ – Fir-ai a dracu tu, de cotoşboaie,

Îţi frîng eu ţie, lasă!, un ţurloi, 168

57




Ca ălei de la deal.” Toţi trei, prin ploaie…

Cei doi, prin şanţuri, beţi, au adormit,

Fără să simtă pe subt ei puhoaie. 171

58




Şi vrăjitoarea, muta, n-a ieşit!

Mitru-ncepu s-o ia cu rugăminte,

După ce gardul i l-a văruit. 174

59




„ – Hai, fă, că-ţi cad cu rugă dinainte.

Cad în genunchi, destul m-ai pricopsit.”

Ioncica, pedepsindu-l, mai cuminte, 177

60




Îi zice: „ – Fir-ai anchilomănit!

Te-ai săturat să stai noaptea pe vale?

Mai umbli după vrăji? După iubit?” 180

61




„ – Păi, nu mai fac!” „ – Te-am dezlegat din foale!”

S-a dus acasă omul fericit!

Dar varianta cu frumoasa-n cale, 183 VII

62




Cu păr ponegru, negru, despletit,

Ce bîntuia prin fînul dat în floare,

Rău de deochi, necazuri din iubit, 186

63




Despre bruneta, dalba vrăjitoare,

Ştia Sălceanu ăl bătrîn un mit,

Care zicea c-o lună-a stat în soare 189

64




Gardul Ioncicăi alb şi covăsit… -

Nu pricepuse ce-i cu el şi-o noapte

I-a povestit chiar Mitru ce-a păţit. 192

65




Cum ajunsese el izvor de lapte. –

Iar eu, care-am citit snoava atent,

Eu judec întîmplarea după fapte: 195

66




Susţin că Mitru luase „armament”

Căci urmărind prin fînul atîtica

Pe vrăjitoarea goală, evident, 198

67




Că cea „vrăjită bine” fu Ioncica!



Savin BADEA

CIORBA DIN TOPOR

CIORBA DIN TOPOR
(DECAMERONUL OLTENESC, 7)


Prelucrare după o snoavă populară (şi după Nick SAVA – „CIORBA DE POST” – din revista „Atheneum”, Canada).
(strofa) (secvenţa)
1       1
Un mucalit, numit Păcală,
Tot colindînd îngîndurat,
Ajunse, rupt de oboseală,
În Plai – o margine de sat.
2
Dar seara cobora negruie, 5
Cînd el intră în sat, mînat
De-un gînd ce-l îndemna să suie
Peste-o muiere, într-un pat.
3

Venind pe uliţă la vale,
Se întîlni cu un ţăran, 10
Neam de boier, păşind agale,
Ca Vodă-Lobodă-n Divan.
4
„ – O sară bună, măi creştine!” -
Îi dă Păcală îndrăzneţ.
„ – O bună sara şi la tine, 15
Precum ţi-e inima, drumeţ!”
5
Şi-l luă Păcală la taclale:
„ – Mă prinse neagra tot pe drum.
O casă să-mi arăţi matale,
De-o înnoptare, chiar acum. 20
6
Că vezi mata, nu prea mi-ar place
Şi pe deasupra-i şi păcat,
S-adorm pe cîmp cu dobitoace,
Taman în margine de sat!”
7
„ – Cum nu, flăcău! Păi, chiar la mine, 25
Dar am de mers la deal mult rău,
Vreo două ore şi mai bine,
Să pun de pază un dulău.
8
Că au ieşit la rupt mistreţii
Pe ţarină, prin păpuşoi – 30
Distrug de-a valma toţi ştiuleţii,
Dar eu le-am căşunat război.
9
Tu du-te, bate la oricare
Din uşi, pe unde-ai fi zărit
Vreo lampă cu lumină mare, 35
Acolo-i loc de poposit.
10
Căci gospodarii-n satul nostru
Nu te-or lăsa în drum să mîni,
Te-or ospeţi, ştiu bine rostul,
Că, Doamne-iartă!, nu-s păgîni!” 40
11       2
„ – Atunci te du, om bun, în pace.
Fă-ţi treaba sănătos, deplin,
C-oi hodini precum îmi place
În altă casă de creştini…
12
Dar uite că-mi surîde bafta: 45
Văd o lumină în fereşti…”
„ – Păi, aia-i casa lelii Safta,
De care-ţi zic să te fereşti.
13
Nu te-o lăsa ea în uliţă,
Numa că-i cărpănoasă rău: 50
Nu-mparte nici-o linguriţă
Cu nimeni din ce e al său!
14
Eu zic să-ţi caţi altă găzdoaie
Or să m-aştepţi pînă pogor.
Nu-s prea avut, dar o odaie 55
O am deschisă tuturor.
15
Şi-un boţ de mămăligă este,
Cu tine să-l împart nu scap…” -
Dar Păcăliciul de poveste
Avea deja alt plan în cap. 60
16
„ – Om bun, nu te-ngriji de mine.
La lelea Safta merg de-a drept.
Să scol pe alţii nu e bine
Şi nici pe tine să te-aştept.”
17 3
„ – Cum vrei, creştine, noapte bună! 65
Să nu-mi zici, bre, că nu ţi-am spus!
Poţi să rămîi şi-o săptămînă.
Te las…” Şi-o luă pe deal în sus.
18
Iar „ – Noapte bună!”-a zis Păcală,
Pornind spre casă-n colbul gros. 70
Intră-n ogradă cu sfială
Şi bătu-n uşă, cuviincios.
19
Se crapă uşa, se iţeşte
Un ochi iscoditor, zglobiu -
Sub o broboadă neagră creşte 75
Chiar lelea Safta mai tîrziu.
20
„ – O bună seara – nu degeaba!” -
Zice Păcală-nveselit.
„ – A, bună, bună!” – da şi Baba,
Dar ea cu glas nedumerit. 80
21
„ – Să vezi ce s-a-ntîmplat: pe cale,
Mă prinse noaptea-n sat de prost.
Văzînd lumină la matale,
Te rog să-mi dai un adăpost.”
22
„ – Aha!” – Sta ca proţapu-n uşă. 85
„ – Eşti singur cuc sau ai amici?”
„ – Doar eu cu straiţa – zău, mătuşă!”
„ – Bine, deschid. Te las, cum zici…”
23         4
Şi uşa se deschise tare.
„ – Să ştii c-ai nimerit cam prost:     90
Azi n-am mai pregătit mîncare -
M-ai prins în mare zi de post.”
24
„ – A, nu-i nimic. E bun şi postul.
Are şi postul rostul lui.”
Şi intră-ntr-o odaie „Prostul”,     95
Rotind privirea-n jur, hai-hui.
25
Cu var erau spoiţi pereţii.
Curat şi toate-n locul lor.
Luceau ca roua dimineţii
Blid, oale, străchini şi ulcior. 100
26
„ – Post negru?” – zice-aşa-ntr-o doară
Păcală, să nu stea chitic.
„ – Ha?” – zice Baba, bunăoară,
Că n-ar fi auzit nimic.
27
„ – Îţi zic de Postul Negru – Lume! – 105
Chiar n-ai măcar magiun, rahat,
Vreun blid cu zupă de legume,
Unt, mămăligă, praz uscat…”
28
„ – Apoi, fecior, am mari păcate -
Nu le mai spăl nici cu săpun! – 110
E bine să-nfrînez, nepoate,
Din pofta trupului nebun.
29       5
Te sfătuiesc că nici chiar ţie
Nu ţi-ar strica un post măcar!” -
Ea bate şaua, grijulie, 115
Ca să priceapă iapa clar.
30
„ – Postesc, mătuşă, şi dulceaţă!
Uite, de azi, de cînd plecai
Cam nemîncat, de dimineaţă,
Mă luai cu drumul şi uitai 120
31
Şi de mîncare şi de mine,
Şi iată-mă-s chiar nemîncat…
Să şi postesc – o fi prea bine,
Dar cum s-adorm flămînd în pat?!”
32
„ – Bine-i, fecior, faci bine încă: 125
Te-ajută bunul Dumnezeu…”
„ – Flămînd, dar tare ca o stîncă,
Cu El alături tot mereu!”
33
Oricît m-ar îmbia Satana,
Dar fără Domnul crăp uşor:   130
Iată, nici nu m-ating de slana
Din traistă, chiar de-ar fi să mor.
34
Numa’ că fiind pe drum s-ar cere
Sî-nghit ceva, să n-am păcat…
O supă chiar mi-ar da putere,   135
Să nu cad din picioare lat.
35           6

„ – Păi, da, fecior, s-o mînci cu pîine,
Ţi-ar prinde bine… N-am deloc!
Că, vezi mata, abia de mîine
Gătesc şi pun oala pe foc.   140
36
„ – Că bine zici! Dă-mi, bre, o oală,
Puţină apă şi-ţi gătesc
Supă de post orientală,
Supă de post mănăstiresc.”
37
Se miră: „ – Cum? Din apă chioară?   145
Nu am nimic…” „ – Ei, din topor!…”
Şi scoate de la brîu, afară,
Toporul nou, strălucitor.
38
„ – Taci, tu, om bun! – şi dă să-njure! –
De-aşa ceva n-am auzit!”   150
„ – Nu ştii de supa de secure?! –
Atunci degeaba-ai mai trăit!
39
Stau şi mă minunez sub frunte:
Să nu ştii supa bună ce-i?! –
La greci… călugări… Sfîntul Munte…   155
Se-mfruptă-n post numai acei.
40
De unde crezi mata că Sfinţii
Printre păgîni mai prind puteri?”
„ – Minune-i mare! Fala minţii!” –
Se miră Baba de mister.   160
41           7

„ – Bre, focu-i pus… dă-mi oala goală
Şi adă-mi apă de izvor…” –
Ea-i varsă un urcior în oală;
Oala-i pe-un foc mistuitor…
42
Cînd apa fu clocotitoare,   165
Şi-a pus la fiert bietul topor
Şi pînă l-a răsfiert mai tare,
Şi-au depănat poveşti de-amor.
43
„ – Îi gata?” – zice  ea-ntr-o vreme,
Cînd nerăbdarea-i dete-n foc.   170
„ – Ia gustă supa… Nu te teme…”
Suflă: „ – Chiar proastă nu-i deloc!”
44
Ia lingura de lemn degrabă,
Grijind la ars şi-apoi la lins:
„ – Aproape-i gata, scumpă Babă,   175
Abia un pui de gust de-a prins…
45         8

Ar fi mai bună numai dacă
Ceva legumă aş fi pus…
Ca-n Sfîntul munte…” „ – Cît?” „ – Oleacă!”
„ – Zi-mi ce? S-ar mai găsi pe sus…”   180
46
„ – Păi, nişte morcovi, păstîrnacul,
O ţelină şi-ar fi prăpăd!…
Mai ia şi-o ceapă!” – strigă Dracul,
Cînd Baba fu deja în pod.
47
Le taie tacticos Păcală   185
Şi le aruncă-n Iad-fierbînd,
Gustînd savant din torboseală:
„ – E bună!” – zice el, rîzînd.
48
„ – Acum e gata – cu plăcere –
Dar doi cartofi ar fi destui   190
Să-i dea tărie… Dar nu cere
Nici Dumnezeu de unde nu-i!”
49
„ – Să cat cartofi…” – abia îngaimă –
Ah, Doamne, ce miros! – de tei!”
„ – Dar adă chiar şi cinci, de spaimă!” –     195
Strigă Păcală-n urma ei.
50
„ – Buuun!…” – dă Păcală vestea bună –
Numai s-o dregem rău… mai nou,
Am drege-o noi, dar nu-i smîntînă,
Ca la călugări… başca ou!…   200
51
S-arunc deci brişca. N-am căire…”
„ – Ce-ţi trebuie s-aduc? O vreau
Să fie ca la mănăstire!” –
S-a dat din pituluş pe şleau!
52
Drese Păcală ca la carte   205
Şi-i puse sare – să-i dea gust –
Ba şi verdeţuri aromate,
De după sobă, loc îngust.
53         9

„ – Aşa!… ca să miroase bine!” –
Spuse şi scoase-acel topor   210
Şi brişca, fierte, şterse,-n fine,
Şi-şi puse slana-n locul lor.
54
Apoi le-a-nfipt la cingătoare:
Ce faine scule de mîncău! –
„ – Prind bine data viitoare!” -    215
Şi-i face zîmbre Babei, zău!
55
„ – Fugi, adă blide, du-te-n şură,
Cotrobăie în pod, sub pat –
Că de-ar mai fi şi-afumătură,
Ar fi ca-n Rai, să n-am păcat!”   220
56
„ – Dar a bătut de miezul nopţii!…” –
Da-i vine c-un picior de porc,
Os afumat – să moară morţii! –
„ – Stai blînd, că n-am să te mai storc…
57
Un pic, oleacă, nu-i sminteală,   225
Toc şi cărnica, nu-mi da zor!” –
Şi bucătarul de Păcală
Tocă piciorul din topor.
58          10

„ – Mai fierbe fix două minute!…” –
Of! În sfîrşit! S-au aşezat   230
La masă: două blide, iute,
Şi alte două, au mîncat!
59
Să fiu exact: numai Păcală
Mîncă lin, tacticos, cinstit,
Gospodăreşte, cu sfială…   235
Dar Baba parc’-a-nnebunit!
60            11

Au stat şi la taifas, mai după…
Ca oamenii-nsetaţi de ştiri:
„ – De-acum am să mănînc doar supă,   240
Din asta de la mănăstiri.
61
Iacă, am o secure veche
Şi poate c-ar da gust plăcut…”
„ – Aşa, mătuşă!” – pe-o ureche,
Păcală, pus în aşternut,
62
Pe jumătate adormise:   145
„ – dar nu uita să-i pui nutreţ,
Legume şi verdeţuri şi să
Mai pui o halcă de mistreţ.
63
Îţi va ieşi – pe româneşte –
O supă, ca la noi, de spor –
Securea poate rugineşte –
Mai bună-i ciorba din topor!   252

15 decembrie 2009

Savin BADEA

MINUNEA

MINUNEA

(DECAMERONUL OLTENESC, 6)

Prelucrare după bancul de mai jos.

1

Un ţăran era odată

Cu băiatul la oraş

Într-un magazin-minune,

Unul super-uriaş.

2

Şi rămîn uimiţi în faţa

Unor ziduri boiereşti:

Albe, mari, strălucitoare,

Cu oglinzi şi cu fereşti,

3

Ce s-au depărtat o dată

Şi s-au reunit la loc:

„ – Nu pricep – zice băiatul –

Ce-o fi asta-n iarmaroc?!”

4

Tatăl, care nu văzuse,

Niciodată-n viaţa lui,

Lift ce urcă şi coboară,

Îi răspunse fiului:

5

„ – Taică, eu, în toată viaţa,

N-am văzut aşa ceva!

Nu ştiu ce-ar putea să fie…

Să-ntrebăm pe careva…”

6

Şi-n timp ce priveau, cu ochii

Două cepe, scoşi doi coţi,

Iată, vine-o biată babă,

Într-un cărucior pe roţi,

7

Şi apasă pe butoane –

Zidurile se deschid –

Intră baba la cutie,

Taman dincolo de zid.

8

Şi se-nchid acele ziduri,

Lăsînd mut pe bravul baci:

Nişte cercuri luminoase

Se aprind, se sting – în draci!

9

Şi, din nou, aceleaşi ziduri

Se deschid – de dai să-njuri! –

Iese-o blondă tinerică

Şi superbă şi cu nuri!

10

Parc-a-nnebunit ţăranul,

Ca statuia a rămas:

„ – Du-te, fiule, la mă-ta!,

Ad-o repede de-acas’!”

 

Savin BADEA

 

LIFTUL

 

Un om de la ţară, împreună cu băiatul său, vizitează un magazin
universal de la oraş. Rămân amândoi blocaţi în faţa celor două ziduri
strălucitoare, care se despărţeau şi apoi se uneau la loc. Băiatul
întreabă:
- Tata, ce-i asta?
Tatăl, care în viaţa lui nu văzuse un lift, răspunde:
- Fiule, n-am văzut aşa ceva în viaţa mea, nu ştiu ce poate fi!
În timp ce se uitau amândoi, cu ochii iesiţi din orbite de uimire, o
bătrână într-un cărucior cu rotile vine, apasă un buton, cele două
ziduri se deschid, iar bătrîna intră într-o mică camera. Zidurile se
închid, iar cei doi văd nişte cerculeţe mici de lumină, care se
aprindeau şi se stingeau. Zidurile se deschid din nou şi apare o blondă
superbă de 24 de ani.
- Fiule, du-te repede şi cheam-o pe mă-ta!

PESTE CĂCIULĂ

PESTE CĂCIULĂ 

( DECAMERONUL OLTENESC, 5)

După o snoavă (spusă de Florin Vaibăr, via Bebe Bumbucea). 

Olteanul, ca ţăranul, ajuns la Bucureşti,

 Se minuna de toate: „ – Ce născociri drăceşti!”
În hărmălaia lumii părea o moleculă:

Iţari, cămeşe, bete şi ditamai căciulă.
Însingurat, dar ţanţoş, văzu într-o vitrină

O fată goală-puşcă, de nestemate plină:

„ – S-a pus pe asta aur ca jegul pe Măria.”

Silabisind, pe firmă citi: „Bi-ju-te-ri-a.”

Cînd termină alene şi ultima silabă:

„– E bună rău gagica! Păcat că e cam slabă…”
Sedus de-aşa dilemă, l-apucă, cu mirare,

O sfîntă mîncărime, de-i musai scărpinare!

Nu stă el mult pe gînduri, privind la libelulă,

Se scarpină în creştet, de-a dreptul prin căciulă.
Dar, ia, bucureşteanul, hazliu, l-a şi zărit:

„– Dă, bade, jos căciula. Te scarpină cinstit!”

„ – Eşti slab de cap, nepoate, şi vezi să nu te-njur…-

 Tu-ţi dai în jos izmana ca să te zgîrmi în tur?”

Savin BADEA

GRADELE MILITARE

GRADELE MILITARE

(DECAMERONUL OLTENESC,1)
Prelucrare după „LA BLAGOVEŞTENII” de Mihail LUNGIANU ( prima snoavă )
din „RAMURI”, ianuarie-februarie, 1943.
Repovestire în versuri, parodie.

Se
dedică Mamei-Mariţa, spre veşnică pomenire, o ţigancă bătrînă cu ghioc,
care m-a salvat de la moarte, cu ceaiuri de plante medicinale, după ce
medicii s-au declarat neputincioşi în faţa unui icter negru şi m-au
trimis acasă nevindecat, pradă morţii, cînd aveam doar 11 ani -
Mama-Mariţa n-a avut numai ştiinţa tămăduirii, ci şi iniţiativa
salvării mele.  

O ţigancă crăcănată
Avea un dănciuc mişto,
Soldăţoi pe la armată,
Într-un loc cu gard maro –
Nu departe, lîngă vatră,
Poţi să mergi pe jos, colo.

A nebună, dimineţa,
Prinse-o mreană în belciug
Şi-o băgă-ntre ţîţe ţaţa,
Să i-o ducă lui Dănciuc -
Iar cînd se săltă şi ceaţa,
Avea zece, ca pe drug.

Şi plecă-n oraş, ca popa,
Pe cărare – pas de drag –
Pîş-grăpiş şi tropa-tropa,
Cale lungă, pe ciomag! –
Obosită, zice: „ – Hopa!
Fac popas aici sub fag.”

Cornu-n traistă şi pe-o rînă
A dormit ca un buhai –
Mai dormea şi-o săptămînă,
Da-i intră în cur un pai.
La cazarma „De-la-stînă”
A ajuns, cu chiu, cu vai!

Vede ţaţa un ostaş
Stînd de gardă-n faţa porţii:
„ – Aulio, ce uriaş,
Cal abraş – să moară morţii! –
Bă, Petrică, grad fruntaş,
Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”

„ – Ce e ţaţă?…” „ – Ce să hie? –
Iaca, bre – îi turuieşte -
Am venit cu veselie
De la iaz c-o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii, fie
Danciului, cică pofteşte!”

„ – Au trecut Blagoveştenii!…”
„ – Aulio, zici bine, Petre! –
Cum sorbea cu mirodenii,
Saramura, bre, cumetre! -
Amu-nghite fierotenii,
Noduri, bolovani şi pietre…

Prăpădii cu trepădatul…”
„ – O înghite ghionturi, ţaţă,
I-o fi dînd, din milă, altul,
A mîncat şi are greaţă!” –
Rîde cu sughiţ soldatul,
Vesel, dis de dimineaţă.

„ – Ghionturi, zici? Ptiu, măiculiţă,
E-nghionteală la armată?! –
Înghiontit ăi fi tăliţă,
El nu face şmotru, bată-l!
Nu aleargă, chisăliţă
Dă pe cap la alţii-ndată…”

„ – Vai de mine, ce-i feciorul,
De-i boier? E d’on fruntaş?”
„ – Mare-i ! Tare-i! Cu toporul,
La fruntaşi le zice „ Marş!”.
Lui cu teamă-i dau onorul,
Că le dă la gură caş!”

„ – Atunci o fi d’on căprar?…”
„ – La căprari le crapă capul…”
„ – O fi d’on sergent?” „ – Măcar…
La sergenţi le-arată hapul.
Îi stau smirnă.” „ – N-am habar,
Nu mă taie păstîr-napul!…”

Vede baba alt puţoi
De soldat în faţa porţii –
Strajă stînd pe locul doi:
„ – Cal abraş – să moal doiră morţii!…” –
Dau taclalele-napoi:
„ – Dă-te-ncoa’, în faţa Sorţii!…”

„ – Ce e, ţaţă?…” „ – Ce să hie?…”
„ – O fi, machea, d’on major…”
„ – Aş! Să vezi copilărie,
Pe majur îl dă, bre, Flor,
Cu magiun şi pe călcîie!…”
„ – Nu ştiu ce e, ga, să mor!…”

Vede baba alt holtei,
Ce de strajă stă prezent.
Presupune Sîn- Andrei:
„ – E d’on sublocotenent?…”
„ – Ai zburcat, soldatu’ trei,
Nu e su-lu-co-ti-nent!

Ăstuia îi dă ciorbeală,
La ciordeală, su’ palton,
Zeamă acră, covăsală,
Un pişat, s-avem pardon,
Şi să vezi, tu, milogeală,
Pe su’ scări, pe su’ cotlon!…”

„ – O fi vr’un locotenent…”
„ – Lo-cu-ti-nent nu e, pică!
Ăsta-i cu abonament
La beut şi mîncărică.
Judecă şi fii atent!”
„ – Nu ştiu, ţaţă, nici de frică!”

Vine şi-un Sultan pe patru:
„ – Doar n-o fi d’on căpitan?”
„ – Ăsta cere şi pe dracu’,
Vrea omletă de hultan!
Şi cum rîde? Ca la teatru!
N-ai ghicit. Eşti prost, Sultan.”

Hop, şi Rică, mai pe seară:
„ – Nu cumva o fi maior?” –
Zice cinciul, de ocară,
Prea mirat, bănuitor.
„ – La maiori le dă papară,
Dar arar…” „ – Nu cred.” „ – Să mor.!”

„ – N-am habar.” Soldatul şase
Se aşază-n post şi el e
Înciudat şi o descoase:
„ - Locotenent-colonel e?”
„ – Nu, lui ăsta-i dă la oase.
Vrea lichior… Lichea, Fănele!…”

Fănel sus pe cer priveşte
Cum cad stelele răscoapte:
„ – Număr gradele pe deşte,
N-am habar şi-i miez de noapte.”
Rîde baba şi porneşte
Taina şi cu schimbul şapte:

Domn’ Mitică, scund şi chel,
Dă ocol şi o îmbie:
„ – Nu-i aşa că-i colonel?”
„ – Ăsta-l roagă colonie
Să îi dea pe-un degeţel
Din sticluţa sidefie”.

„ – Trei mîrtani şi-un cîine copt!,
Eu mi-am luminat bostanul –
Zice sentinela opt,
Mădălin, ditai cîrlanul –
Să mă tai, de nu e moft:
Toboşar e barosanul!”

„ – Gogoşar?!… Bă, minte scurtă,
Cînd îl vede pe Dănciuc,
Bucuros se bate-n burtă,
Să-i dea lapte şi-n papuc!
Danciu-i face capul turtă
Şi dă-i ghionţi la mameluc!…”

La amiază, ora două,
Vine negrul costorar -
Un ţigan e-n postul nouă,
Zis Ranglo, un tip şucar!
Iar afară dă să plouă.
„ – Ar fi, ţaică, bucătar!”

Sare baba: „ – Mînca-te-aş!
Bre, Ranglo, Sultanul Porţii,
Bucătar e, şmecheraş,
Cel mai cel – să moară morţii! –
Să-ţi pun pilă, bulibaş,
La castron de zece porţii!…

Danciu-i şeful: „Lasă vorba,
Că-ţi dau lingura” şi, poc!,
Îl pocneşte cu cociorba,
Mama mamii lui de porc!
„Că-ţi dau strachina şi ciorba,
Numai dacă stai pe loc.””

Ranglo rîde: „ – Dup-amiază
Vine-n post, căci momentan
E la popotă, dă varză
Ca sarmale la cazan.
Ţaică, ai dănciuc de vază,
Cel mai brava din ţigani!”

La taifas, la adăpost,
Una, alta, timpul trece…
Intră şi Dănciucu-n post –
El e sentinela zece,
Dar gagiul n-ar fi prost –
Arămiul e berbece !

„ – Pupă-l muica, Danciu’ meu!,
Am plecat de vineri seară;
Bată-l Domnul, drumu-i greu,
Un pîrlit de drum de ţară.
Şi m-am rătăcit mereu,
De-am dormit prin ger, pe-afară.”

„ – Ce e, maică?…” „ – Ce să hie? –
Biata mamă îi zîmbeşte –
Păi, să vezi ce comedie:
Ţi-am adus o ţîr’ de peşte,
De Blagoveştenii fie –
Că Dănciucul meu pofteşte!…

Dar m-am luat cu taina, mamă,
C-un ostaş, cu alt ostaş,
Şi mi-au spus, să bagi de seamă,
C-ai fi prost, c-ai fi codaş,
Ba căprar sau, Doamne ia-mă,
Vreun sergent majur, trupaş.

Alt pîndar, un repetent,
Te-a dat fericit la dracu’,
C-ai fi su-lu-co-ti-nent,
Căpitan, maior, spanacu’…
Colonel sau, pe moment,
Gogoşar – ditai dănacul!

Două zile şi-nc-o noapte
La taclale dac-am stat,
N-am mîncat nici stele coapte,
Şi nici turtă, nici păsat;
Îmbucai, pe apucate,
O ţîr’ peşte, de-l stricat…

Ce rămase, l-am păstrat!” –
Baba ia din sîn un peşte,
Care pute de stricat,
Pute-pute, de trăzneşte! -
Iacătă-l, peşte sărat…
Ia-l, că poate-ţi trebuieşte!”

„ – Ce să hie? Hoit e! Pute!” –
Îşi dă greţuri ăl ţigan.
„ – Ia-l şi dă-l prin ciorbă iute;
Nu se simte la cazan.
Că-l mănîncă vreun răcute…
N-ai prin curte vreun mîrtan?

În majuri şi-n toţi căprarii,
Să dea guşterii în ei!
Toboşarii, gogoşarii,
Coloneii, cei mai cei -
Dar-ar turcii şi tătarii,
Mama mamii lor de zmei!”

Iaca vine ca muscalul
Un căprar puţin diliu,
Îşi frînează iute calul
Şi se zbiară la gagiu:
„ – Cînd soseşte generalul
Să mă chemi să viu să-l ţiu!”

Dup-un sfert apare insul,
Un bondoc înmiresmat
Cu parfum pe tot cuprinsul
Şi cu damf, ca omu’ beat;
Umblă baba după dînsul:
„ – Pe-unde dracu’ ai umblat?

Că te căută fiert căpraru’,
Ăl încălicat şi şui.
O-ncurcaşi!… Îmi dai sutaru’?
Să te scap din mîna lui!”
„ – Mamă, zău, e ghinăraru’,
Şi cu el să nu te pui!”

„ – Să trăiţi!”, zice, ca parul,
Ăl Dănciuc spre general.
„ – Lasă asta, dă-mi paharul…
Va să vin’-un amiral!
Să-l primească spirt căprarul,
Da’ să-l suie şi pe cal.

Să pui masa în Dumbravă,
Lîngă rîu, la Trei-Arţari.
Să-mi aduci vînat la tavă
Şi o Grasă de Cotnari -
Te-ai ales după ispravă,
C-un conced’ de zile mari.

Ia pe hoaşca a bătrînă,
Cazarmeaz-o, dă-i păpic,
Iar de vrea să stea la „Stînă”,
Poţi s-o ţii, nu zic nimic.
Eu aş vrea să mai rămînă,
Să ne joace din buric.”

„ – Ha, că bine zici matale!
Să-ţi dea baba în ghioc!
Mă faci „hoaşcă”, mareşale?
Te fac praştie, ghindoc!
N-ai habar ce geamparale
Ştie baba cînd ia foc!”

Ia ţiganca pe Dănciucu’
Şi-l descoase „ce şi cum”:
„ – Uită-te la zăbăucu’,
Ce vipuşcă, ce costum!
Să te văz că-i iei ciubucu’
Şi te-mbraci ca el, parfum!”

Generalul pleacă-n grabă
Cu Dănciucu, braţ la braţ,
Îndemnat să-i facă treabă,
Că-i flămînd şi cu nesaţ.
Şi-o cafea să puie, slabă,
Dar fierbinte şi cu zaţ.

Pleacă Danciu’. Socoteşte:
„Ce mai bucătar vestit!”
Ia putoarea lui de peşte
Şi-o aruncă la gătit.
„Fericit cine-l găseşte!…
De se prinde, m-am prăjit!”

…Pe la şase, jos, pe malul
Rîului, pe ududoi,
Vizitează amiralul
Pe bondoc, cu încă doi -
Regele şi mareşalul –
Şi chiolhanul e în toi!

Savin BADEA

 

CUIUL LUI PEPELEA

CUIUL LUI PEPELEA

(DECAMERONUL OLTENESC, 2)

  Prelucrare după o snoavă populară românească.
Parodie şi fabulă.


A fost cîndva un om frumos,
Isteţ, iubeţ, sărac, hazos –
« Bun gospodar, cu toate celea -
Totuşi, sărac, bietul Pepelea. »
El, într-o bună zi se-arată
Îndrăgostit lulea de-o fată,
O fată mîndră, ca o zînă,
Frumoasă foc, s-o iei de mînă,
Să cumperi lumînări de ceară
Curată şi s-o pui la scară,
Să o cununi şi la altar
Cu-acel Pepelea, om ştrengar.
Iar fata nu s-ar fi codit,
Dar tatăl fetei, om sucit,
Nu vrea s-audă de flăcău,
Că-i sărăntoc şi de neam rău.
“ – Măi, moşule, faci treabă proastă,
De nu-mi dai fata de nevastă. »
« – Mai puneţi pofta-n cui, băiete,
Că toate satele au fete !… »
« – Atunci, dacă-i aşa anume,
Am să-mi vînd casa, plec în lume!”
“ – Ţi-o cumpăr eu!” – zice-acel tată.
« – Bine, ţi-o vînd, dar ia-o toată,
Din cheutoare-n cheutoare,
Afară doar de-un lucru mare…
Acela, nu ! – un cui de lemn,
Bătut în casă ca însemn,
Pe partea dinspre răsărit –
Pe-acela să mi-l laşi înfipt. »
« – Ei, şi de ce ?! » – se miră moşul.
« – E pus anume de strămoşul –
O moştenire din părinţi,
Nu-l dau nici pe un car de sfinţi !
Hai, bate palma, facem pactul,
Tu scoate banii, eu scriu actul ! »
Omul dă banii şi se face
Un act pecetluit şi… pace !
Iar cel cu fata cea frumoasă
Se mută la Pepelea-n casă –
Pridvor, odăi încăpătoare,
Ferestre mari, strălucitoare,
Cu-mprejurime de livadă
Şi acareturi prin ogradă.
Le erau dragi toate acelea,
Numite « casa lui Pepelea »,
Dar lui Pepelea, drag ca pragul,
Îi era cuiul, cît ciomagul,
Cui – lemn de fag – bătut iţit,
Pe partea dinspre răsărit.
A doua zi, să vezi belele :
Vine Pepelea. « – Ce-i, Pepele ? »
« – Păi, am venit, acilea, eu,
Să-mi pun căciula-n cuiul meu, »
Iar omul cam strîmbă din nas,
Dar învoiala i-a rămas ! -
Si-apoi ce mai putea să facă,
Dacă aşa s-a scris în joacă ?!
A treia zi – la fel – belele:
Vine nebunul. « – Ce-i, Pepele ? »
« – Păi, am venit acilea eu,
Să-mi iau ce-am pus în cuiul meu. »
Şi-apoi aşa, mîine aşa,
Punea Pepelea ce avea,
Cîte ceva sau lua pripit,
Din cuiul de la răsărit,
Cui zdravăn, fain, un cui de lemn,
Bătut de moşu-său însemn.
Şi să vedeţi treabă isteaţă :
Se întîmpla de dimineaţă,
Cu pusul luat şi luatul pus,
Taman cînd omul era dus
În sat, la tîrg, să are gruiul…
Acasă, fata, cui şi şuiul.
Şi fata avea grijă ca
Să nu i-l scoată careva,
Cuiul acela pricopsit,
Din partea dinspre răsărit –
Nu vrea să piardă acel cui…
De ce? Ghiciţi, că nu vă spui ! –
Nu pot, nu vreau… să vreau, nu ştiu –
Pepelea a rămas tot viu,
Casa rămase în picioare
Şi în perete cuiul mare:
Pepelea-ndrăgostit de cui
Şi fata după… cuiul lui.
Dar nu prea mult, căci într-o zi,
Prin sat o nuntă se porni:
Pepelea s-a-nsurat « acasă »
Şi-a luat pe fată de mireasă,
Fată cuminte, păzind cuiul,
În casa ce-o vînduse şuiul.

M-am dus la moş c-o vorbă – spui :
« – Prea bine, moşule Băcui,
Ce te-a făcut să îţi măriţi
Fata cu unul fără minţi ?
Tocmai cu-acela din zăluzi,
De care nici nu vreai s-auzi ? »
« – Ce m-a făcut ? – zise Băcuiul –
Păi, cuiul lui Pepelea, cuiul !…
Îi zic, ast’ vară, ălui prost,
Că-i prea glumeţ şi n-are rost…
Dar el, rîzînd: “Scăpare nu-i!
Dă fata, că mai am un cui!”
Şi ca să ştiu că nu glumeşte
Mi-arată « cuiul », voiniceşte :
Avea nărodul căscăui
Un ditamai piroi, nu cui.
De-l mai vedea şi fata mea,
Se-ngreuna cum de-l vedea.
Geaba mă luam de viaţa lui,
Că pofta nu se pune-n cui.
Şi mi-ar fi zis : « Neică Băcuiu,
Îţi las şi fata, las şi cuiul !… »
Sau : « Joaca s-a sfîrşit, e gata,
Rămîi cu cuiul, eu cu fata!”-
M-ar fi lăsat bătrîn, nebun,
Cu ochii pironiţi la drum,
Neputincios, c-un cui folos,
De rîsul lumii, dar băţos…
Aşa că mi-a rămas – nu pot,
Să nu-i dau cuiul, fată, tot ! –
Îi dau şi haina de pe mine,
Să mîntui treaba asta bine :
Nebunul poa’ să-mi ia şi pielea,
S-o puie-n cuiul lui Pepelea.
Însă să ştii : povestea toată
Nu-i doar c-un cui, ci două, iată.
Am pus-o, zău, de mămăligă –
« Cine nu riscă, nu cîştigă ! »

Savin BADEA

MĂGARUL ŞI LUPUL

MĂGARUL ŞI LUPUL 

(DECAMERONUL OLTENESC, 3)

Fabulă.

După un banc (spus de Florin PIERSIC la TV).

 

Un măgar bun de samar

Se priveşte în oglindă:

„ – Îh! – se plînge – biet măgar,

Cu urechile la grindă!”

Şi se-nmoaie bleg pe noadă,

Trist privindu-se şi-n jos…

Dar acolo ce să vadă? –

Ditai falusul băţos!

„ – Ha!” – s-a luminat la moacă,

Numai zîmbet, plin de fum… –

„ – Am urechi prea lungi? Mai treacă…

Dar ce sculă am, parfum!”

„ – I-ha! I-ha!…I-ha! I-ha!…” – 

 

Galopează-n crîng cu foc,

Dînd în jurul lui cu tifla – 

 

„ – Ce mai sculă am, bîzdoc!”

Şi se-opreşte-n fuga mare

În dumbravă, pe-un imaş,

Lîngă un gropan în care

A căzut un Iepuraş:

„ – Scoate-mă din hău afară,

Te rog, Domnu’ Măgăruş,

C-am să-ţi dau plocon, la vară,

Un vătui frumos!…” „ – Acuş!”

Bagă ranga-i, fără milă,

Ca pe-o mînă în gropan

Şi, scoţînd pe Iepurilă,

Îl aruncă pe tăpşan.

Mai apoi, tot sare, sare,

Repetînd „I-ha!” dement –

Dînd de un gropan mai mare,

Cade, nefiind atent.

Strigă „ – Ajutor!”, de frică,

Din prăpăstii, cu ecou,

Şi-l aude Lupul Trică,

Urmărind trei vaci şi-un bou.

„ – Scoate-mă din hău afară,

Te rog, Domnu’ Lup, acuş,

Că-ţi voi da plocon la vară,

Dar superb, un măgăruş!”

Şi aşteaptă scula care

Îl va scoate la liman –

Doar e Lup şi-i cel mai tare,

Şef de haită, barosan.

Însă Lupul, panglicarul,

Cu mişcări de crai galant,

Scoate leneş celularul,

Apelînd pe Elefant.

„ – Domnu’ Trompy, vin’ degrabă,

Că-i nevoie de mata:

Să scoţi un măgar de treabă –

A căzut într-o hazna!”

Elefantul vine iute,

Ia pe trompă pe-l măgar

Şi îl scoate-n trei minute,

Fără opinteli măcar.

Zice-Asinul: „ – Har cu carul! –

Telefonu-i lucru rar! –

Da-n zadar ai celularul,

De n-ai sculă de măgar!”

MORALA:

Cine-l are – lucru mare –

 

Să vorbească de nebun! –

Ştremeleag dacă  nu are,

Şef să fie, la ce bun!?

Savin BADEA

TRIPLETA

TRIPLETA

(DECAMERONUL OLTENESC, 4)

Fabulă.

După o snoavă (spusă de Bebe Bumbucea).

Un prieten din aceia pe cari nu-i vezi cu anii

Veni să-l viziteze pe Ţurl’ al Babii Stanii.

Se puse masă mare, întinsă şi bogată.

Băură şi mîncară, vorbind despre armată.

Dar timpul trecu iute, venind şi înserarea,

Cei doi nu terminară nici ţuica, nici mîncarea.

Mai pe la miezul nopţii: „ – Amice, plec acas’…”

„ – Vai, nu se poate, dragă. Nici gînd… că nu te las!

Mai trăncănim o leacă. Rămîi să dormi la noi.

E loc şi pentru- al treilea, am ditamai pătoi.”

Şi, uite-aşa, cu rugă, amicul a rămas

Să doarmă la Ţurlică, pînă în zori, un ceas.

Amicul, gazda, soaţa-i – ca ciorile pe fir -

S-aşază şi se culcă, tustrei în pat, în şir.

Pe gazdă, mai spre ziuă, l-apucă o scăpare,

De aia, întărită, de-i musai uşurare.

Încet, pe nesimţite, îşi părăseşte patul

Şi iese-n frig, afară, să slobode udatul.

Se varsă zorii limpezi şi soarele răsare:

Ca fermecat, Ţurlică adoarme din picioare.

În lipsa lui, rămaşii, s-au luat cu mîngîiatul,

Aşa, pe deşelate, mai să fărîme patul.

Cînd reveni Ţurlică, amicul sta pe-un sîn:

„ – Ce faci, mă rog, amice?” „ – Ascult la un plămîn.

E radio acilea şi-i meci, prima repriză,

Se dă urît la gioale, joc îndrăcit, cu miză!”

Se pune şi nărodul la sînul celălalt -

Între cei doi femeia – lemn, stîncă de bazalt!

„ – N-aud nimic, amice! Ce meci şi ce repriză?”

„ – Normal! Tu nu ai ştecher – ca mine – pus în priză!”

MORALA este simplă: „Să nu-ncercaţi, şi-n joacă,

Să puneţi două săbii într-o aceiaşi teacă!”

Savin BADEA